Consiliul de administraţie al BNR a aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei

Rata anuală a inflaţiei s-a situat la nivelul de 6,57% la sfârşitul anului trecut faţă de 4,87% în decembrie 2006, plasându-se în afara intervalului de variaţie de 3-5% asociat ţintei de 4%, a anunţat, luni, BNR.

Devierea inflaţiei s-a produs în principal ca urmare a unor şocuri exogene acţionând asupra ofertei agregate: performanţa nefavorabilă a sectorului agricol datorată secetei severe, dar şi creşterea preţurilor produselor alimentare şi ale combustibililor la nivel mondial. Presiunile inflaţioniste astfel generate au fost amplificate de persistenţa excesului de cerere agregată în condiţiile majorării puternice a veniturilor şi ale dinamicii înalte a creditului acordat sectorului privat.

Datele statistice indică menţinerea unei dinamici robuste a investiţiilor dar şi creşterea în continuare a consumului într-un ritm nesustenabil, ceea ce a contribuit la adâncirea dezechilibrului extern.

În plan monetar se remarcă ritmul alert de creştere a creditului în valută, tendinţă care, coroborată cu accentuarea şi persistenţa volatilităţii cursului de schimb al leului, implică potenţiale riscuri pentru stabilitatea financiară.

Perspectiva pe termen scurt a inflaţiei s-a înrăutăţit, în contextul amplificării riscurilor macroeconomice, cu precădere a celor legate de propagarea majorărilor de venituri ale populaţiei şi de creşterea cheltuielilor publice în perioada electorală, precum şi al incertitudinilor referitoare la evoluţia cursului de schimb al leului pe fondul persistenţei tensiunilor la nivelul mediului economic internaţional.

Ţinând seama de ritmul rapid în care continuă să crească toate componentele creditului neguvernamental, în special componenta în valută, BNR a decis menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Deficitul extern se plasează la niveluri dificil de susţinut în contextul incertitudinilor crescute ce afectează mediul economic internaţional, iar stimularea economisirilor reprezintă o măsură fundamentală de corecţie pe termen mai îndelungat a deficitului extern prin însăşi reducerea treptată a dezechilibrului dintre investiţii şi economisiri.

Consiliul de administraţie al BNR a examinat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care prezintă o evaluare a contextului macroeconomic recent, intern şi internaţional, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare.

Noul Raport va fi prezentat într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 februarie 2008, când va fi anunţat şi calendarul pe următoarele 12 luni al întâlnirilor CA al BNR dedicate politicii monetare.

Adauga un comentariu

*