Nationala Romaniei a pierdut al patrulea meci consecutiv pe care l-a disputat contra Israelului. Multi ar considera rezultatul ca unul rusinos, statistica spunand ca evreii stau mult mai slab in clasament FIFA si ca nu au avut nicio calificare la vreun turneu final mondial sau european, in timp ce Romania tocmai s-a calificat intre cele mai bune 16 formatii de pe continent.
In realitate, Israelul nu este o echipa tocmai rea, iar formatii de top precum Franta si Rusia s-au convins de asta cand le era lumea mai draga, in meciuri oficiale decisive. Mai mult, infrangerea a fost cauzata in primul rand de faptul ca Romania a jucat mai mult de doua treimi din meci in inferioritate numerica. Dar la ce ne puteam astepta de la Ovidiu Petre, care resimte probabil mai mult decat altii atmosfera stresanta de la Steaua si „invataturile” unui doctor-docent in faulturi absurde, precum Lacatus? Cu un om mai putin pe teren, Romania a dat tot ce-a putut mai bun in atac. Daca Dica ar avea intr-adevar valoare, ar fi putut egala atunci cand Mutu i-a centrat ideal de pe partea dreapta. Sau Cocis, daca ar fi avut noroc, nu trimitea in bara. Am fi nedrepti insa daca n-am sublinia ca Israelul putea majora scorul in cateva randuri, cand Lobont, Tamas sau Goian au intervenit salvator. Dincolo de scor, ce a aratat Romania? In primul rand ceva deloc imbucurator: un grup nelegat, stresat de indicatiile date de Mutu si Chivu. In al doilea rand, un joc cu scheme prea putin unse, in care mingea a alergat de multe ori inutil, pe trasee prea lungi, din cauza unor pase repetate sau trimise aiurea inapoi. A mai relevat lipsa de acoperire a unor posturi, cum ar fi cele de fundas-stanga si varf de atac.
Punctele pozitive sunt mai putine. Ar fi clasa indiscutabila a lui Mutu, eleganta lui Chivu (din nefericire amendata cu inexactitati), revenirea in forma a lui Contra, soliditatea cuplului de aparatori centrali Goian-Tamas, prezenta in joc a lui Cocis. Destul de putin, daca ne gandim ca adversarele noastre la Euro 2008 vor fi Italia – invingatoare fara probleme in fata Portugaliei, intr-o partida disputata la Zurich, si Olanda – care a martelat in deplasare Croatia. Cat despre francezi, ei sunt alti tatici ai nostri, la fel ca evreii.
0. nu alterati religia fotbalului,
1. rusia nu este top in fotbal
2. europenele nu sunt mondiale, vesnica minciuna
3. traditie istorica, se porneste ca un taur si se ajunge ca un „balegar”