Daca n-ati vazut inca „Moartea domnului Lazarescu”, un film extraordinar, nu ocoliti prilejul de a-l vedea; el este un esantion rusinos, crud si mizerabil, infamant al realitatilor dezastruoase din sistemul nostru public de sanatate; sistem condus de un contabil liberal, inapt, mincinos si demagog pe deasupra, asta ca un supliment de „personalitate”; fireste incompetenta e subinteleasa, face parte din meniu.
Ca inainte de 89, partidele aflate la guvernare isi considera activistii pluricalificati, buni la orice munca. Politizarea tuturor posturilor de decizie, fie chiar si a celor ce presupun un inalt grad de specificitate, este una dintre ambitioasele tampenii care duc la distrugerea sistemului. Agricultura si sanatatea sunt muribunzii acestei filozofii pernicioase; platim si murim cu zile; sanatatea noastra depinde de un contabil! Caz unic in Europa, de ne rad si curcile. Un contabil la medicina! Oare, doar de asta suntem in stare? Sa dam sanatatea romanilor pe mana unui manuitor de cifre, care ne manipuleaza cu statistici triumfaliste? In ciuda evidentei dezastruoase din spitale, adevarate cocini, unde bolnavul este privit nici macar ca un animal, ci ca o unitate anonima, neinsufletita, un nimeni, un zero, daca nu un inamic al statului caruia ii cheltuie banii? In stadiul de astazi, al sistemului de sanatate publica, pacientul devine un indezirabil, un rahat care indrazneste sa se imbolnaveasca; si poate urat; si e haituit, respins si gonit din spital in spital cu o inimaginabila cruzime ca-n „Moartea domnului Lazarescu”, film care sondeaza nu atat priceperea uneori remarcabila a unor medici, cat etica si indiferenta inumana a acestora fata de nenorocitul de pacient de pe urma caruia, de fapt, e platit Domnul Doctor – stapanul absolut si atat de imoral uneori al sistemului. Profesie de casta, inchisa ermetic, n-am prea vazut ca vreun medic sa raspunda pentru malpraxis, desi media e plina de astfel de acuzatii. Ca si in cazul ministrilor, medicii scapa basma curata; breasla isi salveaza simbriasul cu nerusinare; vinovat e intotdeauna mortul. Asa e in Romania si spectacolul e dezgustator. Ca si sistemul de sanatate publica; de aceea unii fug unde vad cu ochii. Nu e indicat in tara mea sa fii nici batran si nici bolnav, caci devii tinta batjocurei si a umilintelor. Cu mici exceptii, sistemul seamana leit slujitorilor sai; oamenii s-au inrait, sunt plictisiti, dezabuzati si dau vina pe carentele esentiale ale sistemului; nu-i treaba mea sa le analizez, actul medical are cerinte superioare; acestea nu sunt mofturi, ci necesitati absolut obligatorii; ministrul e incapabil sa cuprinda cu mintea-i de contabil ansamblul domeniului; „contabilul” administreaza o ruina, pesteri reci cu peretii coscoviti, paturi schiloade, mobilier ruginit, banchete cu intestinele scoase. Nu cred ca exista spectacol mai dezolant ca-n spitalele de provincie; deprimarea e paroxistica. Medicamente? Cumpara-ti, cetatene! Lumea spitalelor, in tara miliardarilor, e un test subuman al liberalismului desantat, neprietenos cu oamenii, ba chiar impotriva lor, iar actul medical, dupa cum sustin medicii, si-i credem, nu poate fi prestat in conditii mizere. Da, asa stau lucrurile. Chestiunea se complica si raul se amplifica pentru ca slujitorii care oficiaza in aceste catacombe spectrale cu lungi coridoare de cazarma iau, de multe ori aspectul locului; traiesc, cu alte cuvinte, in simbioza cu sistemul, asigurandu-i dainuirea. Nu generalizez, Doamne fereste, insa fenomenul se manifesta. E suficent sa ascultam doar ce spun oamenii care au trecut prin infernul spitalelor de provincie; ei incrimineaza nu guvernul, care e prea departe de ei sa le aline suferinta; guvernul e ceva abstract. }intele sunt domnii doctori si doamnele asistente, personaje care cel mai adesea ii trateaza cu dispret; tocmai despre asta e vorba: oameni cu carte si vocatie, educati prin scoli inalte, consacrati vindecarii bolnavilor, tocmai ei le produc traume injositoare prin modul brutal de a li se adresa. De altfel, problema comunicarii la romani se afla, si ea, intr-o grea suferinta; limbajul suburban, abrutizant, bascalios sau tafnos constituie norma si unii medici o cultiva in relatia cu pacientul; nu insa si la cabinetele private, unde atitudinea e politicoasa: taxa face tonul. Aici medicul are alta fata; dar si in acest caz medicul nu este destul de volubil, n-are rabdarea si solicitudinea necesara pe care bolnavul si-o doreste; medicul roman ramane distant, rece, secret; arta de a alina prin cuvant ii lipseste si bolnavul simte asta ca pe o frustrare; rareori medicul explica bolnavului ce urmeaza, la ce sa se astepte; el face si tace fara a incerca sa-si apropie pacientul prin constientizarea actului medical. Lipsa de comunicare induce teama. In Romania, ca fenomen general intre medic si pacient se mentine distanta enorma dintre casta si gloata , desi casta de gloata e platita. Prea multa trufie opusa umilintei bietului suferind! Iar daca ajungi noaptea la urgente intr-un spital de provincie si-l deranjezi pe domnul doctor din somn iti asumi cele mai penibile riscuri; servicii medicale nocturne? Nervi, impolitete si grosolanii intr-un jalnic decor de saracie lucie, lipsa de informatie, dezolare, indiferenta. De cele mai multe ori medicul completeaza decorul sincornizandu-se, neputincios, cu ansamblul. Astepti de la el un comportament civilizat si intelegator, cald, insufletit; astepti degeaba; asemeni functionarului public, nu prea te baga in seama desi se afla acolo pentru a te sluji. Unul, intr-o noapte, ma aflam la camera de urgente, s-a adrseat cuiva cam asa: „Bre, cucoana, asaza-te pe masa, ce faci atatea mofturi, ma grabesc, ca mi-e somn, nu te asezi, ma duc sa ma culc; o sa te doara sau ba, nu-i treaba mea, hai odata…” Era un medic batran, uricios, ostil, opac, rau la ficati. „Daca nu-ti convine, poti pleca, sunt obosit, mi-e somn…” Am auzit apoi ca ar fi un medic priceput; la comunicare, insa, il notez cu patru.
Alinarea suferintei, si prin cuvant, ar face diferenta, atat de importanta dintre medicul bun si sistemul precar.
Si totusi, cu mult respect pentru cei ce-l merita,
Ovidiu GENARU
