Resturile fosilizate aproape complete ale celui mai vechi liliac cunoscut până în prezent ÅŸi lipsit de ‘sonar’, care caracterizează speciile actuale’, au fost descoperite în SUA, a anunÅ£at revista Nature în ultimul său număr, relatează AFP.
Acest mamifer zburător a fost găsit în 2003 de o echipă americano-canadiană de oameni de ştiinţă condusă de Nancy Simmons, de la American Museum of Natural History din New York, în straturile geologice ale Green River, datate de 52,5 milioane de ani, în statul Wyoming (vestul SUA).
Dacă anatomia a două schelete dezgropate arată că acest liliac primitiv, care a primit numele ÅŸtiinÅ£ific de ‘Onychonycteris finneyi’, era capabil, la fel ca ÅŸi descendenÅ£ii săi din prezent, să zboare bătând din aripi, morfologia urechii sale interne indică faptul că el nu putea recurge la ecolocaÅ£ie.
Toţi liliecii insectivori din prezent se servesc de această tehnică care constă în emiterea şi captarea de ultrasunete pentru a evita obstacolele şi a-şi localiza prada, constituită în special din insecte. Pentru marea lor majoritate, este vorba de o capacitate vitală, deoarece aceste mamifere zburătoare sunt în general nocturne sau trăiesc în obscuritatea grotelor.
La speciile care se hrănesc cu fructe şi sunt active ziua, această aptitudine este mai puţin dezvoltată, pentru că aceste animale au nevoie mai ales de văz şi de capacitatea de recunoaştere a culorilor.
Potrivit echipei de oameni de ÅŸtiinţă, liliacul din Wyoming era surd la ultrasunete, prezentând însă o dantură adaptată mai curând la consumul de insecte. Această specie, comentează unul dintre autorii studiului, canadianul Kevin Seymour (Royal Ontario Museum, Toronto), ‘trebuia deci să recurgă la văz pentru a-ÅŸi găsi hrana ÅŸi nu putea să se alimenteze noaptea. Asta în cazul în care nu era dotată, în absenÅ£a ecolocaÅ£iei, cu un alt mod de detectare a prăzii’.
Dacă nu va răspunde la această ultimă întrebare, descoperirea lui Onychonycteris încheie o dezbatere începută în anii 1960 în privinţa necesităţii ecolocaţiei drept condiţie prealabilă pentru apariţia zborului la aceste mamifere.
Un alt liliac puţin mai recent (50 de milioane de ani) şi deja dotat cu capacităţi de ecolocaţie, Icaronycteris index, găsit în aceeaşi regiune a SUA, înclina balanţa în favoarea acestui mod de comportament.
Ultima fosilă, concluzionează cercetătorii, este un posibil intermediar între lilieci şi strămoşul lor nezburător. Membrele sale indică faptul că, deşi putea să zboare, acest mamifer era un căţărător agil, capabil, de asemenea, să meargă în patru labe pe sol şi să se suspende cu ajutorul ghearelor sale puternice.ROMPRES
