În cursul serii trecute, între orele 7.30 -11.30, la podul metalic provizoriu de la Şerbăneşti s-au executat lucrări de întreţinere curentă care au constat în completarea prin plombare cu mixtură stocabilă a zonelor tasate şi refacerea prinderii plăcilor metalice.
Pentru ca lucrările să se execute în siguranţă şi durata de intervenţia să fie cât mai scurtă, circulaţia pe sensul de intrare în oraş a fost deviată pe varianta din amonte, menţinându-se pe podul metalic doar circulaţia pe sensul de ieşire din oraş.
Lucrările de întreţinere curentă a podului au fost programate în intervalul orar menţionat, întrucât în această perioadă a zilei traficul rutier este mult redus faţă de alte perioade ale zilei. Fluenţa circulaţiei a fost asigurată de agenţi ai Poliţiei Rutiere, neexistând blocaje în trafic.