Un piteştean a ajuns cu maşina pe scările unui magazin

Fiul unui om de afaceri din Piteşti a ajuns în această seară cu maşina pe scările de la intrarea într-un magazin. Din cauza vitezei, bărbatul a izbit în plin un autoturism care aparţinea unei şcoli de şoferi şi la volanul căruia se afla o cursantă, după care s-a urcat pe scările magazinului, transmite corespondentul AMOS News.

Carol Olărescu, de 23 de ani, conducea cu viteză un autoturism de lux pe Bulevardul Petrochimiştilor din Piteşti. La un moment dat, încercând să evite un autoturism care venea din partea stângă, bărbatul a frânat brusc.

Maşina a izbit lateral un autoturism al unei şcoli de şoferi la volanul căreia se afla o tânără de 18 ani, după care s-a urcat pur şi simplu pe scările magazinului situat în apropiere. Cei doi tineri au ajuns la spital cu leziuni uşoare.

Poliţiştii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Camerele de supraveghere ale magazinului au înregistrat întregul incident. Patronul le va oferi abia mâine imaginile oamenilor legii. El va solicita şoferului vinovat să-i plătească geamul spart de o bucată de metal şi să-i cureţe scările magazinului. Tânărul a rămas pieton pentru trei luni.

Adauga un comentariu

*