Moţiunea simplă mpotriva taxei auto a fost adoptată de Camera Deputaţilor

Camera DeputaÅ£ilor a adoptat, astăzi, moÅ£iunea simplă a PD-L „AnulaÅ£i taxa de primă înmatriculare!”, cu o majoritate de 158 voturi pentru, din totalul de 265 voturi exprimate, 89 împotrivă, 7 abÅ£ineri ÅŸi 11 voturi neexprimate.

Pentru au votat 63 dintre cei 74 de pesedişti, toţi cei 21 de deputaţi ai PRM prezenţi, 68 de pedelişti, un conservator, un reprezentant ai minorităţilor şi patru independenţi.

Doi pesediÅŸti s-au împotrivit – Iuliu Nosa ÅŸi Alexandru Stănescu, cinci s-au abÅ£inut (Ovidiu Brânzan,FilonaÅŸ ChiÅŸ, Mihai Dumitriu, Monalisa Gălăteanu, Romeo Hanganu), iar patru nu au votat. Cea mai mare parte a minorităţilor – 10 din 14 – au votat cu Guvernul.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că în cazul în care o moţiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ţine cont de poziţia exprimată în cuprinsul respectivei moţiuni.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că va trimite în cursul acestei zile hotărârea, urmând ca Executivul să ţină cont de recomandările textului.

Potrivit lui Olteanu, Guvernul, conform regulamentului Camerei, trebuie să ţină cont de ceea ce s-a prevăzut în moţiune şi să-şi asume ceea ce consideră oportun din conţinutul întregii moţiuni.

Preşedintele Camerei a mai explicat că este foarte posibil ca, după ce Guvernul va finaliza cea de-a treia variantă a taxei, să fie organizată în Parlament o dezbatere, similară celei de anul trecut, pentru a vedea din nou care este opinia majorităţii în acel moment.
Sursa: Realitatea TV

Adauga un comentariu

*