Un adolescent a spart o casă găurind tavanul

Un minor de 15 ani s-a inspirat de la televizor pentru a sparge o casă, dar a fost găsit de poliţişti, informează corespondentul AMOS News.

Un timişean din oraşul Sânnicolau Mare a lipsit de acasă mai multe zile şi, când a revenit, a găsit o gaură în tavan, precum şi faptul că îi lipseau nişte bani.

„Persoane necunoscute au urcat în podul locuinţei şi după ce au făcut o gaură în tavanul din rigips al bucătăriei, au pătruns în locuinţa şi au sustras 1.700 de euro dintr-un dulap din dormitor”, le-a spus victima poliţiştilor.

Suspectul a fost identificat în persoana unui minor din acelai oraş. Acesta a fost depistat, sâmbătă, pe trenul ce ducea spre Botoşani. Băiatul şi-a recunoscut fapta, dar din prejudiciul total de 1.700 de euro a fost recuperată numai suma de 200 de euro şi 100 de lei. Suspectul este cercetat în stare de libertate.

Adauga un comentariu

*