Din păcate, nu au fost puţine situaţiile în care aceste aparate i-au îndemnat pe şoferi să o ia pe sens interzis sau să circule pe câmp.
Unii dintre cei care le comercializează spun că vinovate sunt autorităţile care schimbă semnele de circulaţie când au chef. Alţii ne cer să avem răbdare şi admit că abia peste un an vor avea hărţi GPS cu adevărat funcţionale.
Sunt situaţii în care aparatul îţi sugerează să conduci pe interzis. Şi asta pentru că sensul de mers s-a schimbat de curând sau că hărţile GPS nu au fost puse la punct. Programatorii care muncesc de cinci ani la harta României spun că fac o muncă de Sisif. (ProTV)