Autorul face această paralelă emiţand un punct de vedere personal în sensul că Nicolae Ceauşescu a fost sfătuit, de nu se ştie cine, să organizeze acel miting şi pentru viitorul său s-a deschis cutia Pandorei, iar U.E. a fost, de asemenea, sfătuită de cineva (probabil de SUA) ca să recunoască independenţa KOSOVO şi pentru UE s-a deschis tot cutia Pandorei. Care cred că ar fi argumentele pentru acest scenariu posibil?
SUA este clar în recesiune: criza creditelor ipotecare, scăderea consumului, rezultate economice în scădere, criza sistemului bancar, deficit comercial, creşterea şomajului mult peste estimări, mărirea datoriei externe, deprecierea dolarului în raport cu euro etc. Cauza ? Războaiele din Afganistan şi Irak (aşa cred eu).
De celaltă parte în UE, creştere economică (chiar dacă este ponderată), aprecierea considerabilă a euro, inflatie mică, o Germanie cu o economie în ascensiune, şomaj moderat etc. SUA , deci trebuia datorită unor interese pe care le voi arăta imediat, să dea o lovitură Europei şi a sfătuit-o să recunoască independenţa Kosovo.Cu ce i-a momit pe europeni? Cu zăcămintele imense de aur şi cupru din Kosovo şi cu îndulcirea relaţiilor cu statele musulmane care s-ar bucura că a mai apărut încă un stat musulman, mai ales în Europa.
În ce constă cutia Pandorei pentru ţările UE care au recunoscut independenţa Kosovo? Scindarea Belgiei(flamanzii şi valonii), desprinderea Ţării Bascilor de Spania, independenţa Transnistriei faţă de Moldova, a Osetiei şi Abhaziei faţă de Georgia, a Corsicii de Franţa şi chiar şi a altor regiuni din Franţa pe care nu le mai numesc, desprinderea Macedoniei din Bulgaria şi Grecia, scindarea Ciprului şi nici Voivodina nu se simte prea bine, desprinderea sarbilor din nordul Kosovo şi de ce nu, autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc, etc.
Care ar fi interesul SUA ? Vedeţi, voi europenilor, că este nevoie de trupele noastre în Europa? Ia cheltuiţi voi ceva bani ca să menţineţi ordinea în aceste puncte fierbinţi. Nu-i aşa că mai aveţi nevoie şi de ceva armament de la noi? Vă vindem imediat că doar aveţi bani şi indirect menţinem şi decalajul tehnologic de 15 ani pe care îl avem în faţa voastră.
Ce să mai spunem? Ar slăbi euro în raport cu dolarul ÅŸi s-ar face schimburi mai avantajoase pentru SUA. Ar exista,deci, posibilitatea redresării economice a SUA. ÃŽn tot acest context există un lucru cert. El se denumeÅŸte – BRAVO MOSCOVA.
De ce? Moscova dovedeşte că are cu adevărat diplomaţie şi joacă tare. Ne-a speriat pe noi cu desprinderea Transilvaniei, abia aşteaptă ca Transnistria să ceară autonomie, că doar nici acum nu a plecat Armata a-14-a de acolo şi ar rămane în acest fel o enclavă rusească intre Ucraina şi Moldova, cu Osetia şi Abhazia are o variantă proprie, faţă de intrasigenţa de care dă dovadă cu privire la Kosovo va cere concesii SUA faţă de amplasarea scutului antirachetă în ţările UE din estul Europei, între timp se reface economic folosindu-se de arma energetică şi apoi va trece la confruntare deschisă cu Occidentul.
Cred că Moscova a făcut pentru ea cea mai bună pregătire a summitului NATO din Aprilie de la Bucureşti. Are ce să ceară şi ce să critice. Fără să fiu lipsit de modestie aş spune in acest context încă două lucruri: BROVO ROMaNIA ! şi HUO UDMR. De ce? Pentru că preşedintele Băsescu a convocat toate partidele politice parlamentare şi la unison au dezaprobat declararea unilaterală a provinciei Kosovo (cu excepţia, bineînţeles a UDMR care reprezintă o populaţie venită pe pămant romanesc acum 1000 de ani şi care de atunci încoace doreşte cu neruşinare să ne şi ia pămantul pe care au venit cu forţa). Pentru că au fost declaraţii ferme, atat ale preşedintelui cat şi ale premierului şi pentru că şi Parlamentul s-a întrunit şi a condamnat acest act ilegal, săvarşit împotriva Cartei ONU, a acordului de la Helsinki şi a prevederilor dreptului internaţional. Europa, care făcea alergie la naţionalism, a dezlegat acum cainii naţionalismului.
Am un gust amar, ca proaspăt european, pentru că Europa la care, noi romanii, am visat atata, îi dă dreptate lui Huntington care în cartea sa „Ciocnirea civilizaţiilor†afirmă că civilizaţia occidentală este în declin. Să fie oare adevărat? Să fie acest val de agitaţii naţionaliste impulsul accelerării acestui declin? Să moară, oare civilizaţia europeană peste 50 de ani dintr-un motiv la care nici nu se aştepta aşa cum a murit Ceauşescu din cauza unui miting de la care nu se aştepta să ia o asemenea întorsătură?
Dacă scenariul presupus de mine nu stă în picioare, să fie, atunci Europa cinică? Să dispreţuiască dreptul internaţional? Noi ca oameni „de rand†ce să mai credem din toată această întorsătură? Să se demonstreze prin aceste fapte că Europa necreştină, prin prevederile constituţiei UE,se va comporta cu popoarele de mana a-II-a din această Uniune, ca păganii Evului Mediu faţă de creştini?
COMANDOR (r)dr. Vasile FLOREA