Bacauanii pot primi inapoi banii dati pe taxa auto

Orice cetatean roman care a platit taxa de prima inmatriculare poate sa intenteze proces pentru a-si recupera banii. Pentru a primi inapoi banii, trebuie urmat, obligatoriu, doi pasi, primul, plangerea depusa la Administratia Financiara, si al doilea, chemarea in judecata. Primul pas este cel de trimitere la Administratia Financiara de pe raza locului de domiciliu a unei plangeri prealabile, prin care se solicita restituirea taxei.

Cererea trebuie insotita de o copie a chitantei care atesta plata taxei auto. In termen de 30 de zile, Administratia Financiara este obligata, potrivit Codului Fiscal, sa raspunda daca este de acord sau nu cu cererea de restituire. Daca nu s-a primit nici un raspuns in termen de 30 de zile sau daca acesta este negativ, si de fiecare data este, se poate trece la pasul al doilea, chemarea in judecata a Administratiei Financiare, la Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal din cadrul tribunalului unde domiciliaza petentul.

Cinci procese castigate

Desi procedurile sunt gre­oaie, iar cheltuielile de judecata se ridica la aproximativ 2.000 de lei, procesele sunt cas­ti­gate re­lativ usor. Pe langa aceasta suma, clientul trebuie sa mai achite si alte cheltuieli de judecata, cum ar fi taxa de timbru, care costa in jur de 50 de lei. Cheltuielile de judecata sunt recuperate de client de la stat, in cazul in care castiga. Onorariul difera in functie de valoarea pe care clientul o are de recuperat, precum si de locatie. Singurul pa­gubit ramane statul, care trebuie sa achite cheltuie­lile de judecata din incasarile bu­ge­tare facute de la toti cetatenii. La noi, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, ceea ce inseamna ca, desi au fost castigate procese asemanatoare la Cluj si Arad, instanta nu tine cont de acest lucru.

Se depun dosare si in Bacau

In municipiul Bacau exista un avocat care se ocupa de aceasta problema, recuperarea taxei de prima inmatriculare. Este vorba despre Liviu Ghioc(foto), care face parte din Consiliul Baroului Bacau. „Pana in prezent, am inregistrat un numar de 17 dosare ale unor persoane din Bacau care au platit aceasta taxa de inmatriculare. Chiar saptamana viitoare am trei procese pe rol. Sper sa le castig pe toate. In sprijinul pledoariilor mele ma voi folosi de Dispozitiile din Codul Fiscal care prevad introducerea taxei de pri­ma in­mariculare si care con­tra­vin Tratatului de Aderare, deoa­rece prin introdu­cerea taxei se restrange libera circulatie a mar­­furilor. Voi folosi si eu, precum alti avocati din tara care au castigat deja procesele, si evenimentele similare petrecute in Polonia si Un­ga­ria, unde sta­tul a fost obligat sa restituie banii cetatenilor”, spune avocatul Liviu Ghioc, primul avocat bacauan care s-a decis sa sprijine demersul celor care au platit taxa de prima inmatriculare considerata ilegala de foarte multi specialisti.
caseta

Pentru cei interesati, avocatul Liviu Ghioc poate fi contactat la numarul de telefon 0744.386.437.

Nicolae TURCU

Adauga un comentariu

*