Saptamâna trecuta s-a petrecut un eveniment ce nu a ramas fara ecouri. Intr-o emisiune televizata, presedintele tarii abordând problema parcului „Bordei” a sustint ca unul din membrii completului de judecata care a autorizat contructiile cerute de D-l Costanda, care a indignat opinia publica bucuresteana, ar fi fost corupt. D-na Lidia Barbulescu, Presedinta Consiliului Superior al Magistraturii, a reactionat prompt precizând ca atâta timp cât ilegalitatea pretinsa nu a fost stabilita prin Justitie, opteaza din plin prezumtia de nevinovatie.
Nu poatefi tagaduita o realitate, anume ca in perioada post-decembrista, justitia din România nu se bucura de increderea populatiei astfel cum se intâmpla cu biserica, armata, presa etc. O explicatie simpla ar consta in faptul ca, atâta timp cât intr-un litigiu judiciar participa doua parti – reclamant si pârât, partea nemultumita ca nu a avut câstig de cauza sa participe la sondaj printr-o pozitie negativa. A merge insa pe ideea ca anumite solutii sunt rezultatul unor acte de coruptie, este un lucru foarte grav ce trebuie dovedit temeinic si legal.Chiar daca s-ar admite unele cazuri de aceasta natura, este evident ca un stat, in special unul democrat si de drept, nu poate fi conceput fara Justitie. Acest adevar a fost enuntat inca din Antichitate. „Ubi societas ibi ius”, sustineau legislatorii romani. Justitia inseamna dreptate si echitate, ca idee filozofica, iar in fapt ea inseamna totalitatea normelor legale aplicabile cetatenilor. Statul, prin puterea judecatoreasca, are nu numai dreptul, dar si obligatia ca prin mijloace de constrângere sa oblige cetatenii la respectarea acestor norme. Sa ne inchipuim ce ar insemna ca oamenii cinstiti, pasnici, sa fie lasati la discretia banditilor, violatorilor, chiar criminalilor, fara sa existe teama acestora din urma la pedepsele ce-i asteapta. Iata de ce nu trebuie sa fii jurist pentru a parafraza „daca justitie nu e, nimic nu e”. Fara justitie, nu exista nici libertate, adica posibilitatea ca omul sa poata actiona dupa vointa si dorinta sa proprie. Libertatea este inteleasa si acceptata in raport de acele norme juridice care garanteaza individului drepturile si interesele sale in raport de semenii lui. Presedintele Basescu, bazându-se pe intuitia sa politica de necontestat, a cautat sa faca din justitie, respectiv ministerul justitiei, un aliat de baza. Sa ne amintim de valurile produse in presa si in opinia publica, de cazul Monica Macovei. Aceasta a incercat sa impuna schimbari structurale, in special la nivelul vârfurilor din Parchetul General. Parlamentarii „simtind” pericolul, au detronat-o pe D-na minsitru de atunci, de pe soclul zeitei dreptatii. Cu majoritate de voturi, Parlamenul a votat motiunea de cenzura „Minciuna, – adevarul justitiei Monicai Macovei”. A urmat apoi ca ministru tânarul avocat Chiuariu, care nu a rezistat prea mult. S-a ivit o alta mare problema atunci când acesta, in urma demisiei sale, a trebuit sa fie inlocuit. Liberalii si-ar fi dorit-o pe Norica Nicolai, cu care presedintele nu a fost de acord, invocând existenta in „dosarul de cadre” al fostei procuror, anterior revolutiei, a unor fapte necorespunzatoare functiei. S-a ajuns pâna la Curtea Constitutionala, care a si fost acuzata ca si-ar fi depasit competenta constitutionala, amestecându-se in disputa dintre presedinte si guvern. In prezent, un alt membru al Baroului, a fost titularizat la acest minister, atât de controversat. Deocamdata, acesta sta linistit in banca sa. Ce se va mai intâmpla, incotro se va indrepta justitia româneasca, se va vedea desigur dupa rezultatul alegerilor in special a celor parlamentare, când va fi format si noul guvern. Oricum, personal cred in justitie, in capacitatea ei de a actiona liber in scopul nobil necesar democratiei, acela de a garanta libertatea si drepturile oamenilor. Imi amintesc cu nostalgie din perioada studentiei, de prelegerile de la Facultatea de Drept din Bucuresti, la cursul de Drept roman, in care marele romanist, profesorul universitar Gh. Dumitriu, il invoca pe … precursoul sau, legiuitorul Romei antice, P. Scaevola, care perora constant „Fiat justitia, pereat mundus” (Mai bine sa piara lumea, decât dreptatea).
Av. Gh. DALBAN
