„Invazia” asiaticilor

Mai ales in weekend-uri, municipiul Bacau este pur si simplu invadat de bengalezi. Usor de recunoscut din cauza aspectului fizic (seamana si nu prea cu romii) si a hainelor exagerat de groase in zilele reci (in tara lor e mult mai cald), acestia pot fi vazuti, in general in grupuri, in centru sau in parcul Cancicov, privind cu interes femeile sau incercând sa comunice cu localnicii intr-o engleza destul de stricata. „M-am imprietenit oarecum cu ei. Acum vor de exemplu sa-i duc la teatru si de asemenea la un for unde sa reclame ca nu sunt tocmai multumiti de salariile pe care le primesc in România”, ne-a spus un coleg de breasla. Cei aproape 200 de muncitori din Bangladesh (exclusiv barbati) instalati incepând din luna februarie pe meleagurile noastre fac parte dintr-un proiect de import de forta de munca straina derulat de firma locala de confectii Wear Company. Proiectul a inceput acum aproape doi ani, când conducerea Wear Company a adus primul grup de lucratori straini (din China, doar femei). Spre deosebire de chinezoaice, care au iesit cu mare bagare de seama in oras (fiind, ce-i drept, privite mai ciudat la inceput), bengalezii se arata mult mai relaxati si mai dornici sa socializeze cu românii.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*