Secretar al Primariei si sef de Politie Comunitara

Pentru ca fosta secretara a Primariei Comanesti a iesit la pensie anul trecut, primarul Viorel Miron l-a delegat pe Mihai Isvoranu, seful Politiei Comunitare Comanesti, sa ocupe aceasta functie. In acest fel, Mihai Isvoranu detinea doua functii bine retribuite.

Actualul secretar al Primariei Comanesti, Mihai Isvoranu, s-a stabilit in Comanesti in 1990. In ceea ce-l priveste, situatia lui este oarecum confuza, intrucât detinea pâna mai ieri, doua functii in cadrul Primariei, aceea de secretar si de sef al Politiei Comunitare. Si mai exista inca o problema. Conform unor documente eliberate de Spitalul Militar de Urgentaa Sibiu si de Ministerul Internelor si Reformei Administrative – Serviciul Pensii, actualul maior in rezerva Mihai Isvoranu a fost diagnosticat in 2002 cu „dezvoltare nevrotica depresiv-anxioasa pe fond deteriorativ, post traumatic”, si ca este „pensionar militar cu decizia nr. 110154/1994, beneficiind si de pensie de invalid gradul III, incepând cu 1.11.2002”.

Ce semnificatii are aceasta boala

Medicii spun ca asemenea afectiuni apar in urma consumului excesiv de alcool si ca un pacient diagnosticat cu dezvoltare nevrotica depresiv-anxioasa are tulburari mentale, de vedere si de auz, este nelinistit, ingrijorat si incordat. Individul devine incapabil in a face fata agentilor care cauzeaza stress – ul si atacurile de panica. Dictionarul Limbii Române Moderne mentioneaza ca depresia anxioasa presupune tendinta la ingrijorare excesiva pentru tulburari cotidiene, tensiune fizica, nervozitate, slaba concentrare. Si totusi, Mihai Isvoranu indeplinea functiile de sef al Politiei Comunitare si secretar interimar al Primariei Comanesti.

A fost si nu mai este!

„Este adevarat, secretarul Primariei a indeplinit si functia de director al Politiei comunitare. L-am inlocuit insa, de ceva timp, cu directorul sau adjunct, Marius Popa. In acest fel, acum este doar secretar al Primariei”, spune primarul orasului Comanesti, Viorel Miron.
Pâna când va fi secretar Mihai Isvoranu?
Primarul Viorel Miron ne-a declarat ca postul de secretar a fost scos la concurs de când fosta secretara a iesit la pensie. „Noi am indeplinit toate formalitatile legale pentru scoaterea la concurs a acestui post. Din pacate, nu s-a inscris nimeni si nu este vina noastra. Pâna când va ocupa cineva acest post prin concurs, Mihai Isvoranu va detine aceasta functie”.

Salariu cât casa!

Detinjând cele doua functii, Mihai Isvoranu a incasat ceva bani de la buget, pentru ca salariile aferente acestor doiua functii nu sunt de colea. Am incercat sa-lo contacttm pe secretarul Primariei dar n-a fost oposibil, sau n-a fost de gasit atunci când am dorit noi. In fond, el nu are nicio vina, cinew ar refuza sa ia niste bani? Problema e la cei care l-au mentinut in cele doua functii.

Dan MINDIRIGIU

P.S. Circula o vorba si prin oras si prin Primarie ca, Viorel Miron, actualul primar al orasului Comanesti, ar cam incerca sa scape de secretarul Isvoranu si sa aduca pe altcineva cu „delegatie” pe acest post., un coleg de-al sau de partid care candideaza la postul de primar la Moinesti.

Comentarii

  1. costel pichioaca a zis:

    tot ce se intampla in orasul comanesti este o gluma proasta,

Adauga un comentariu

*