Ne despart doar doua luni de marea agitatie politica, lansata cu surle si trâmbite, pe tema languros intitulata „Educatia, prioritate nationala”. Suntem satui de acest slogan, pe care si l-au prins la reverul surtucului mai toti cei care s-au perindat pe la Palatul Victoria, pe la Cotroceni sau prin cabinetul ministrului Educatiei. Dar liberalii lui Tariceanu si pedelistii lui Basescu-Boc i-au intrecut pe toti. Primii au punctat liberalii, prin necoptul ministru al Educatiei, Cristian Adomnitei, lansând Pachetul legislativ pentru Educatie, recomandat pompos „O adevarata Constitutie a Educatiei din România”. Nu era nimic nou sub soare, ex-ministrul pedist Mihail Hardau obtinuse, nu fara lupta, acordul sindicatelor pentru un pachet de legi mult mai coerent, dar bravul iesean Cristian Adomnitei, promovat de fenchiii lui Tariceanu intr-o functie despre care nu stia nimic, sau mai nimic, a vrut sa se dea cocos si sa ia totul de la capat, chiar cu riscul de a bulversa si mai mult sistemul românesc de invatamânt cu incapatânare lui si chiar a reusit sa-l bulverseze rau de tot cu tezele cu subiect unic, pe care le tine strâns in brate chiar si dupa ce o tara intreaga i-a spus de la obraz câte minuni se vor petrece la admiterea in licee si scoli profesionale din vara acestui an. Dupa ce-a facut furtuna de nisip menita sa ia ochii ageamiilor, Adomnitei s-a potolit ca prin farmec, fiind preocupat acum aproape in exclusivitate de Primaria Iasului, unde se vrea primar, restul timpului dedicându-l celor trei mese zilnice si programului de recuperare dupa efort. Educatia mai poate astepta.
De cealalta parte, Traian Basescu venise, la fel de pompos, cu Pactul National pentru Educatie, un proiect la fel de sforaitor si demagogic. Pai, cum sa fie Cotroceniul mai prejos de Palatul Victoria si cum sa aiba liberalii ultimul cuvânt? Votul dascalimii conteaza si, in consecinta, sloganul cu prioritatea Educatiei a trecut din poarta Palatului Victoria in poarta palatului Cotroceni. Numai ca si Traian Basescu s-a dezumflat imediat, preocupat de „grijile NATO” si de pariul de a reusi sa impace Puterea cu Opozitia de la Kiev. Ceea ce i-a si reusit de altfel. Lupta dintre Palate a reusit sa ingroape si problemele invatamântului intr-un con dens de umbra. Poate doar intre cele doua tururi de scrutin din luna iunie cei cocotati in stiubeiul Puterii isi vor aduce aminte din nou de problema Educatiei, pe care o vor agita ca pe un stindard menit sa adune in jurul lor cât mai multi alegatori din rândurile cadrelor didactice sau ale elevilor care si-au sarbatorit majoratul. Numai ca si unii si ceilalti gândesc mult mai profund decât cred amploaiatii din parlament sau din cele doua palate invrajbite. Asta se va vedea, cu siguranta, la urne.
Stefan OLTEANU
