Infrastructura distrusa in 2005 asteapta proiectele primarilor

Dupa aproape 3 ani de la inundatiile din 2005, infrastructura afectata de ape nu este inca refacuta. Specialistii din cadrul Institutiei Prefectului apreciaza ca, din totalul drumurilor si podurilor distruse, abia 60-70 la suta au fost refacute. Banii insuficienti si primarii incompetenti, care nu stiu sa faca proiecte par a fi principalele cauze pentru care mii de bacauani inca mai au de suferit de pe urma inundatiilor. „In total au fost afectate 77 de obiective, drumuri si poduri. Atunci, in 2005 au fost date doua hotarâri HG 811 si HG 905, prin care s-au alocat 48,1 milioane de lei (14 milioane de euro). Banii au venit din Fondul de Interventie pentru refacerea infrasructurii distruse de inundatii. Ulterior, europenii ne-au dat o mâna de ajutor si au alocat inca odata aceiasi suma (48,1 milioane de lei) din Fondul de Solidaritate al UE. Cu banii nostrii am reusit sa facem aproximativ 30 la suta. Pâna la venirea banilor de la UE, lucrarile au continuat. Cu banii veniti au fost platite o parte din lucrari, si pe alocuri au ramas datorii pâna in ziua de astazi”, ne-a precizat Dumitru Nada, seful Compartimentului pentru Situatii de Urgenta din cadrul Institutiei Prefectului Bacau.

O parte din obiectivele incepute risca sa devina ruine

Conform modificarilor legislative intrate in vigoare, banii pentru refacerea infrastructurii afectata la inundatiile din 2005 vor veni doar daca vor fi facute proiecte, care sa fie finantate prin diferite programe guvernamentale, respectiv europene. Fondurile europene au cazut deja greu la stomacul specialistilor bacauani, care au invatat deja ca birocratia este numitorul comun pentru decontarea unor sume de la europeni. „S-a muncit foarte mult pentru obtinerea banilor de la UE. Au fost facute milioane de hârtii. Am lucrat foarte bine cu specialistii Consiliului Judetean”, ne-a mai spus Dumitru Nada. Din cele 77 de obiective afectate de ploile din 2005, o mica parte au fost finalizate. Majoritatea risca sa ajunga o ruina, daca nu vor veni alti bani pentru finalizarea in bune conditii a lucrarilor. A fost reabilitat podul de pe DJ 117 si drumul de la Zemes, podul si drumul de pe DJ 119 de la Gura Vaii dar si drumul Sulta -Cosnea, Asau -Paltinis. „De acum nu se mai dau sume de la Fondul de Rezerva al Statului decât daca se depun proiecte de la nivel consiliilor locale. Daca lucrul asta nu se intelege, atunci proiectele risca sa ramâna neterminate”, a mai adaugat Dumitru nada. Mircea MERTICARIU

Adauga un comentariu

*