M-am intâlnit de curând cu profesorul de istorie din liceu. Un ins temeinic instalat in faptul competentei intelectuale, acreditata, printer altele, de un doctorat luat cu brio la o vârsta timpurie sI de o puzderie de articole de specialitate publicate in reviste de profil din tara. Din vorba in vorba am ajuns si la intrebarea fatala: “Dumneavoastra cu cine votati?â€. Raspunsul prompt si sec al profesorului meu – “Cu Stavarache†– m-a surprins. Initial. Dupa cum mi-e felul, am cerut argumente. Ele au venit la fel de prompt si de surprinzator. In centrul lor, scoala. Mereu aceeasi. “A facut ceva pentru scolile din Bacauâ€, a replicat docil dascalul bacauan. Atent la camasa cea mai apropiata de corp, respectiv cea a locului de munca – o respectabila unitate eductionala din peisajul invatamântului local, profesorul meu de istorie nu zarea padurea din pricina uscaturilor. Pe scurt, faptul normal si logic al implicarii autoritatilor locale in gestionarea si solutionarea problemelor ivite in sistemul educational local era vazut de istoricul bacauan ca o bila alba, ca un surplus de eficacitate edilitara, ca un unicat administrativ. Constatarea ulterioara a profesorului, potrivit careia Stavarache ar avea, prin discurs si comportament public, “ceva dintr-un politician american†m-a stupefiat definitiv. Vorbeam, se vedea de la o posta, de personaje politice diferite. Fapt e ca autosugestionarea e din ce in ce mai mult si mai sigur o maladie intelectuala actuala si ametitoare. Nu neg ca utilizând cu abilitate un instrumentar electoral mai mult sau mai putin legal, primarul Stavarache si-a ticluit o imagine apretata, in perfecta neconcordanta cu realitatea când abraziva, când contondenta a profilului sau psihologic. Uluitoare, sau daca ma gândesc un pic “normalaâ€, e si usurinta cu care un intelectual clacheaza in fata culorii si etichetei politice. Concluziile nu pot fi decât doua: cea dintâi se refera la eficienta mijloacelor de manipulare si de “vânzare-ambalare†a rebuturilor politice (o stim, in lumea afiselor politice coropisnitele sunt camuflate de libelule – desi mai civilizate decât primele, tot insecte in definitiv); a doua concluzie-constatare graieste raspicat despre naivitatea unora dintre noi, socotiti apriori ca invatati de marca. Capacitatea de a delibera o avem cu totii. Problema e maniera in care dispunem de ea. Caci, dupa cum am simtit-o pe pielea mea, a credita prin adeziune electorala voluntara o ambiguitate administrativa de talia edilului Stavarache, devine, de la un punct incolo, un soi de “stat cu capul in noriâ€. Inteleg sa captezi si sa solidifici un electorat din aria sensibila si restrânsa a intelighentiei locale. Ca politician vei include si aceasta categorie in strategia ta electorala. Nu inteleg insa cum te poti preda neconditionat, cu pantalonii rezonabilitatii in vine, amenintat fiind de sabia de hârtie creponata a politicienilor iesiti la vânatoare electorala. E si aceasta o realitate paradoxala: unii sunt nascuti sa “fraiereascaâ€, in timp ce altii sunt facuti pentru a crede ca orice zboara se papa. Pentru a fi creduli, cum se mai zice.
Lucian BOGDANEL
tinere,adica cine are o alta optiune electorala decat cea pecare o ai dumneata, este fraier? inseamna ca nu ti-ai respectat profesorul niciodat si nu-l respecti nici acum. puteai macar sa ai bunul simt sa nu strecori aluzii la persoana respectiva sa vorbesti la modul general
Dreptul la opinie este unul dintre drepturile fundamentale intr-o democratie. Un celebru slogan, inventat de Stalin spunea „Cine nu e cu noi, e impotriva noastra.”, iar articolul in cauza aduce foarte mult cu acest dicton bolsevic. De unde si pana unde are cineva dreptul sa judece opiniile altcuiva, luand propriile judecati ca adevaruri imuabile? Este un non-sens si o absurditate care se impletesc de minune in articolul de fata.
Am citit cu stupoare articolul, gandindu-ma ca poate nu mi-am iubit nici eu toti profesorii, dar nu as putea sub nicio forma sa denigrez pe cineva si cu atat mai putin din cauza opiniilor politice. Ca sa nu mai spun de jignirile care se subinteleg din formulari si am in vedere doar inceputul, caci termenul „ins” intra intr-o profunda contradictie cu orice lauda ulterioara.