Astazi in vârsta de 79 de ani, bacauanul Pavel Coroi a fost profesor de alfabetizare, jurnalist, corespondent la Agerpres si bibliotecar. Documentarile sale au nascut doua carti, iar acum, desi imobilizat la pat, lucreaza la o a treia lucrare
La Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau a fost internat anul trecut un barbat diagnosticat cu Parkinson si imobilizat la pat in urma a doua accidente vasculare. Dupa ce l-a ingrijit ani buni, sotia a simtit ca sanatatea ei cedeaza la rându-i si a hotarât sa-l aduca la camin. L-am cunoscut acum câteva zile pe Pavel Coroi si, dincolo de trupul macinat de boala si de vocea stinsa a batrânului cu patul ticsit de carti, am descoperit un spirit ales, un om cu o istorie surprinzatoare si complexa, a carui existenta a curs mereu sub semnul culturii. Absolvent de Istorie, el a activat ca profesor de alfabetizare, jurnalist, bibliotecar si scriitor. Documentarile sale au nascut doua carti, iar acum, in ciuda neputintei, lucreaza la o a treia.
Invatatorul soldatilor
„Am scris pentru prima oara in anii ’50, in armata la Brasov. Eram corespondent la ziarul militar «De veghe». In acelasi timp, faceam alfabetizare cu soldatii. De atunci provine una din cele mai frumoase amintiri ale vietii mele: in fata unitatii si a unui general aflat in vizita, unul din cei câteva zeci de soldati pe care i-am invatat carte pur si simplu s-a inclinat si mi-a sarutat mâna, in semn de recunostinta”, a povestit batrânul. Curios, l-am intrebat cum arata la acea vreme Poiana Brasov si am aflat cu surprindere ca „era zona interzisa. Acolo fusese instalat un dispozitiv antiaerian special, in caz ca vin americanii si parasuteaza spioni”.
Corespondent la Agerpres
Remarcat de autoritati pentru scrisul sau, Pavel Coroi a urmat, dupa lasarea la vatra, un curs de ziaristica si a fost repartizat la Directia Generala de Presa din Bucuresti. „Am intrat in presa cu entuziasmul tânarului inca inconstient in ce privea regimul comunist. Treptat am inceput sa inteleg ce se petrecea de fapt in tara, dar nu vorbeam despre asta. A fost lasitatea generatiei mele”, a recunoscut el. Dupa ce s-a certat cu tatal sau in privinta colectivizarii („a fost ca in «Morometii» lui Preda”), dupa ce a simtit cum colegii de serviciu incearca sa-l manipuleze pentru a-si convinge parintii sa dea pamântul la CAP („au dat pamântul doar fortati”), dupa ce stampila de cenzor de presa a inceput sa-l doara, Pavel Coroi a decis sa paraseasca Directia. „In 1954 a aparut Agentia Româna de Presa de pe lânga Consiliul de Ministri (Agerpres). Am fost printre primii ei corespondenti. In paralel, am inceput sa scriu pentru «Steagul rosu» Bacau, pe atunci cotidian regional”, si-a continuat omul povestea. Un timp, speranta sa ca noul post ii va oferi o mai mare libertate de exprimare a parut implinita. A fost si anul in care s-a stabilit la Bacau si s-a casatorit.
Salvarea prin cultura
„In 1958, m-au dat afara din presa, pe motiv ca nu aveam carnet de membru de partid. Cred ca mi s-a tras de la un text in care am prezentat ironic abuzurile dintr-o fabrica: sub pretextul inscrierii obligatorii la o tombola cu premii derizorii, seful se obisnuise sa le opreasca muncitorilor bani din salariu”, a explicat Pavel Coroi. In urmatoarele decenii avea sa fie sef de librarie, bibliotecar-sef la Casa de Cultura „Vasile Alecsandri” („am pus prima carte in raft”), inspector la Inspectoratul Uniunii Compozitorilor si coordonator in cadrul Bibliotecii Judetene Bacau, de unde a si iesit la pensie, in 1990. „M-am folosit de pozitia mea la Biblioteca Judeteana pentru a face cercetari de cultura. Asa am aflat, de exemplu, ca la Bogdanesti avem una din cele mai vechi biblioteci rurale din tara”, a mai povestit barbatul. Dupa caderea regimului comunist a scris din nou, la revista literara „Ateneu”. A publicat de asemenea doua carti: „Comoara de plumb. 130 de ani de la prima tipografie instalata in Bacau” si „Drumul plopilor. Marturii despre o mare si veche asezare, Budesti-Neamt”.
„Pelin de vara / contra raului din tara”
Desi imobilizat la pat, Pavel Coroi nu este inca dispus sa renunte la munca in domeniul culturii. Citeste mult si lucreaza la o noua carte, una de epigrame, pe care vrea s-o intituleze „Pelin de vara / contra raului din tara”. „Am un singur regret in materie de scris: ca nu mai am mult de trait si n-am apucat sa scot o istorie a Teatrului Bacovia”, a incheiat batrânul cu lacrimi in ochi.
Alin LEANCA
