Lansare de cinci stele la Faraoani

Lume multa, artisti consacrati, antren au fost doar câteva dintre ingredientele, care au stat la baza spectacolului prilejuit de lansarea primarului social-democrat al comunei Faraoani, Adrian Solomon.

Discursurile politice, scurte, au alternat cu recitaluri ale unor interpreti precum Laura Lavric, Andra, Aurel Moldoveanu si “Nea Grigore”, un rapsod local, care a oferit un recital de zile mari la…muzicuta.
Invitat special la aceasta manifestare a fost presedintele Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, care s-a declarat incântat de colaborarea avuta cu primarul Solomon. “Este o placere pentru mine sa revin ori de câte ori am prilejul in comuna Faraoani. Aveti un primar destoinic cu care sper ca continui colaborarea inceputa in urma cu patru ani. Tocmai de aceea am venit astazi in fata dumneavoastra sa va prezint oferta mea electorala si implicit a partidului din care fac parte, pentru ca la alegerile din 1 iunie, PSD-ul sa primesca votul dumneavoastra. Mi-am propus câteva obiective destul de indraznete, dar care sunt sigur ca le voi putea duce la indeplinire. Pot sa va spun ca fac parte din categoria politicienilor tineri, care nu-si permit sa promita si sa nu se tina de cuvânt. De când sunt la conducerea Consiliului Judetean am asfaltat peste 400 de kilometri de drumuri si mi-am propus sa mai astfaltez in patru ani inca 500. De altfel, acest lucru se vede din plin in comuna Faraoani, unde au fost si vor mai fi asfaltate mai multe sectoare de drum. Si exemplele pot continua, cel mai elocvent fiind reabilitatea scolilor si gradinitelor, proces inceput in urma cu mai bine de doi ani si care va continua pâna ce toate aceste cladiri vor fi complet modernizate”, a spus presedintele Dragos Benea.
La rândul lui, Adrian Solomon a facut o scurta trecere in revista a realizarilor sale, de când a preluat frâiele administratiei locale din Faraoani. “In anul 1996, când m-am hotarât sa candidez pentru functia de primar am plecat la drum cu dorinta de a lasa ceva in urma, asa cum bunicul meu, Petre Ciuraru lasase cu ceva timp in urma. Obiectivele mele principale au fost doua: sa asigur locuitorilor acestei comune conditii decente de trai si sa instaurez in Primarie un climat de respect fata de cetateni comunei. Si acum, dupa 12 ani, pot sa afirm cu toata taria ca aceste lucruri mi-au reusit. In comuna avem retea proprie de apa si canalizare, am construit doua poduri mari si 30 de podete, s-au asfaltat principale drumuri din comuna, avem gradinite noi, o sala de sport si lista este mult mai lunga. Ceea ce as mai vrea sa adaug este faptul ca in viitorul mandat vom extinde actuala retea de apa si canalizare cu inca patru kilometrii. De asemenea, vom mai asfalta inca patru kilometri, avem un proiect pentru o sala de sport polivalenta, vom construi o noua primarie si vom monta in fiecare sat unul sau mai multe transformatoare electrice, deoarece din 1965 si pâna in prezent puterea instalata este aceasi, in timp ce consumul a crescut de câteva ori. Dar lista este mult mai lunga, dar eu vreau sa tac si sa fac. Asadar, dragi prieteni, daca considerati ca obiectivele noastre sunt bune si echipa noastra le poate realiza, atunci acordati-ne votul in ziua de 1 iunie!”, a conchis primarul Adrian Solomon.

Cristinel AIOANEI

Adauga un comentariu

*