Paruiala intre soferi

Un accident rutier minor i-a scos din minti pe soferi. Doua persoane au fost ranite si un autobuz a fost distrus in urma unui scandal de proportii provocat de mai multe persoane pe raza comunei Rosiori. Conducatorul auto al autobuzului a fost batut pâna a intrat in spital.

Un autobuz a intrat in coliziune cu un microbuz de pasageri care circula pe sensul opus de mers. Mihai B., de 56 de ani, sofer la SC Transport Bistrita SA se indrepta spre Valea Mare când a pierdut controlul volanului si a intrat intr-un microbuz care circula regulamentar. In urma impactului, soferul microbuzului a fost ranit usor. Transportat la spital, tânarul, de 24 de ani, a fost diagnosticat cu traumatism toraco-abdominal, nefiind necesara spitalizarea. Enervat peste masura, soferul microbuzului si-a chemat rudele si s-au deplasat la Valea Mare pentru a-l astepta pe soferul vinovat de incident. Rudele victimei au aruncat cu pietre in geamurile autovehicului si l-au batut mar pe soferul de 56 de ani. Barbatul a fost transportat la spital si diagnosticat cu traumatism cranian. Mai mult, omul sustine ca i-au fost furati cei 1600 de euro care se aflau in buzunarul de la camasa. Ambii conducatori au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. „S-a intocmit dosar penal pentru distrugere, tulburarea linistii publice, tâlharie si ultraj contra bunelor moravuri”, a precizat comisar Valerica Manole, purtator de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Politistii continua cercetarile.
Anca Elena COTFAS

Adauga un comentariu

*