Bistrita, cel mai poluat râu din judet

Cel mai poluat râu de pe raza judetului Bacau este Bistrita, din aval de Bacau, pâna la intrarea in lacul Galbeni, pe o lungime de 2 km. Aceasta portiune de râu este poluata atât din punct de vedere al nutrientilor, cât si al regimului oxigenului. Este o poluare istorica, determinata de ingrasamintele chimice pe baza de azot provenite de la SC Amurco, Regia Autonoma de Gospodarire Comunala (RAGC) Bacau si de la celelalte evacuari de pe platforma industriala a municipiului Bacau.

La nivelul judetului Bacau, masurile care s-au luat de catre Directia Apelor „Siret” (DAS) pentru reducerea poluarilor constau in impunerea unor programe de etapizare ce presupun retehnologizarea instalatiilor industriale si a statiilor de epurare ale agentilor economici, fara de care aceste unitati nu mai pot primi autorizatiile necesare continuarii activitatii. „Pentru reducerea poluarii la evacuari s-au intocmit programe de etapizare cu termene pentru reducerea concentratiei pe indicatori”, a precizat Emil Vamanu, directorul DAS Bacau.

Zeci de amenzi in 2008

La SC Amurco SRL se vor realiza programe de etapizare pentru reducerea continutului de amoniac in apele uzate epurate evacuate. Termenul de finalizare al acestui program de etapizare este trimestrul IV 2009. La RAGC Bacau se va realiza reabilitarea retelei de canalizare pe o lungime totala de 11,4 km., iar termenul de finalizare este trimestrul IV 2009. „Un alt obiectiv al RAGC-ului este modernizarea statiei de epurare al apelor uzate, cu termen de finalizare trimestrul IV 2010”, a mai declarat Vamanu. In perioada ianuarie- aprilie 2008, la unitatile de pe raza judetului Bacau, s-au dat 28 de avertismente, 15 amenzi in valoare de 278.415,78 lei si un denunt penal.

Stare ecologica proasta

Din punct de vedere al poluarii, dupa Bistrita, care se incadreaza in clasa V, de la cladirea SC Amurco pâna la confluenta cu Bistrita, având o stare ecologica proasta, se situeaza Trotusul, de la Cornatel pâna la limita cu judetul Vrancea, pe o distranta de 7 km. Apele râului Trotus au o stare ecologica moderata. Râul Bistrita mai are o portiune de 43 de km poluata de la Buhusi pâna la SC Amurco.

Râuri curate

Cele trei râuri care se incadreaza in clasa I (stare ecologica foarte buna) sunt Trotusul, Oituzul si Tazlaul. Nu mai putin de 53 de km de apa (Trotus), de la limita cu judetul Harghita pâna la Tg. Ocna, se considera nepoluati. De la limita cu judetul Neamt pâna la confluenta cu Tazlaul Sarat sunt 26 de km de apa curata, a râului Tazlau. Oituzul este singurul râu care se situeaza in intregime in clasa I, cu 47 de km de apa cu stare ecologica foarte buna.

Este necesara retehnologizarea retelelor de canalizare

In privinta statiilor de epurare al apelor urbane din Bacau, Onesi, Moinesti, Comanesti, Darmanesti, Tg. Ocna si Buhusi au fost intocmite programe de etapizare privind retehnologizarea retelelor de canalizare si a statiilor de epurare in vederea incadrarii efluentului final (ape uzate care se evacueaza in cursurile de apa) in prevederile HG 352/2005 Anexa 3. „Programele de etapizare au fost avizate de catre noi si aprobate de Adminstratia Nationala Apele Române si reprezinta acte juridice care fac parte integranta din autorizatia de gospodarire a apelor. Conform capitoului 22- Mediu din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeana, termenele de conformare pentru statiile de epurare ale judetului Bacau se incadreaza intre 2010 si 2013”, a explicat directorul DAS.
Anca Elena COTFAS

Adauga un comentariu

*