Amorteala arida de la portile civilizatiei anunta un viitor pecetluit si putrezit. O stim, e conditia noastra predilecta. Handicapul nostru definitiv. Un fel de-a fi de-a-ndoaselea, irevocabil afurisit. Coborâta din povestile sinistre ale lui Dostoievski, crima aparenta comisa in chilerul gospodariei Mânzat din Nanesti e copia contemporana si balcanica a uciderii biblice a pruncilor din Ierusalim. Stropul de exotism socant e dat, in cazul de fata, de consemnul rural al tacerii, capabil sa gireze vreme de zece ani, printr-o legendara mutenie istorica, impamântenirea si extinderea ulterioara a nelegiuirii criminale. Ne aflam intr-un periculos loc comun al confuziilor cu aroma de adevar. Sa-l evitam. Nu avem de-a face doar cu o biata iesire in decorul zoologiei, ci cu un atac direct la beregata subtire a eticii, cuvântul tabu indaratul caruia s-au nascut toate tentativele românesti de justificare si acceptare a raului social. Repede spus, institutional avem “acte†de Europa, dar tulburarile de comportament ne tin la usa. Cazul de la Nanesti nu difera substantial de socul produs in Austria de decerebratul mustacios Josef Fritzl. Am putea vorbi, poate pe drept, de situarea pe aceeasi latime de unda a apucaturilor. Certificatul de nebuna purtare e autentic si intr-o parte si intr-alta. De asemenea, comparatiile se sfârsesc aici. Nu e cazul sa consfintim alibiuri acolo unde realitatea n-o impune. Satul românesc, prizonier al unor cutume despre care nu ne-ar placea sa stim prea multe, rumega tihnit si soptit asemenea acte. Când si când, asa cum o stim din romanele “rurale†ale scriitorilor nostri, vânticelul zvonurilor razbate peste ani readucând in prim planul taclalei comunale povesti si cazuri de mult ingropate. Alcoolul devine astfel un argument uzual si suficient; crima un fapt firesc bine intemeiat pe prezumtive responsabilitati parintesti: “N-am spus nimic pentru ca m-am gândit la ceilalti copiiâ€, peste care oricât am incerca, e imposibil sa trecem. Natural, politia va demara, daca nu cumva a si facut-o, o ancheta. Ea va da raspunsurile pe care le cautam sau le intuim. La suprafata firii noastre. La adâncime, instrumentele organelor de cercetare devin o povara inutila. Diagnosticul e sigur. Atâtia ani de infrângeri si compromisuri neprofitabile, au dat românului o viziune catastrofica asupra lumii si a vietii. O viziune alcatuita din noroaie si tuica. N-o spun eu. A spus-o altcineva. Cu multa vreme inainte. O radiografiere sumara si clara pe care o gasesc valabila si in ziua de astazi. Cu atât mai mult in cazul potentialei pruncucideri de la Nanesti.
Lucian BOGDANEL
Ia fredonati un pic … ro-mania, ro-mani-aci … sesizati ca mania ne paste, suntem maniaci peste poate si peste toate se varsa agheazma tuicii si noroiului, cu iz de pucioasa; chestia cu crestinismul nost’ de 2000 de ani s-o creada ramele si viermii … suntem un popor pacatos, tembel si psihopat si istoria ne-o dovedeste din plin – nu istoria cu gust dulceag pe care a incercat sa ne-o inoculeze fauritorul epocii de aur …