Urgentele, asaltate de victime ale insectelor

Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului Judetean Bacau s-a confruntat in ultima perioada cu o gramada de cazuri de persoane muscate de insecte. „Avem asemenea pacienti cam de când s-a incalzit vremea. Oamenii prezinta reactii alergice, soc anafilactic, edeme, stari de agitatie sau de sufocare. Au venit si câtiva crescatori de albine. Muscaturile in zona capului sunt foarte periculoase, putând conduce chiar la moarte. Recomandam persoanelor intepate de insecte sa incerce sa scoata acul din piele (daca este cazul), sa aplice pe locul respectiv unguent Fenistil si, daca se simt rau, sa se prezinte imediat la medic”, a declarat doctorita Liliana Petrescu, specialist UPU. Am stat de vorba si cu unul dintre pacientii aflati ieri (din acest motiv) la Urgente. B.V., in vârsta de 27 de ani, din Brusturoasa, este chiar apicultor. „Am de sase ani albine, am mai fost intepat si nu am avut nici o problema. Azi m-a intepat sub ochi o albina ratacita la distanta de stupi si deodata mi s-a facut foarte rau”, a povestit tânarul. Pe o alta victima a „neurasteniei” albinelor am intâlnit-o la sectia Oftalmologie – un barbat speriat, cu un ochi inchis si umflat.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*