Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau organizeaza, in perioada 19- 29 mai 2008 campania „Caravana cu Jucarii”, actiune prin care se urmareste colectarea de jucarii de la elevi liceelor bacauane. Jucariile vor fi oferite copiilor din mediu rural cu ocazia zilei de 1 iunie in cele patru centre educationale pe care FSC le coordoneaza in comunele defavorizate din zona Podu Turcului. Campania se va desfasura in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si va avea loc in Colegiile Nationale „Vasile Alecsandri”, „Gheorghe Vrânceanu”, „Stefan cel Mare”, „Ion Ghica”, „Ferdinand”, Grupul Scolar „Mihai Eminescu”, Liceul Catolic si Grupul Scolar „Letea”.Voluntarii FSC vor promova campania printre colegii lor prin afise si fluturasi, dar si verbal, povestindu-le despre realitatile crude pe care le-au intâlnit in aceste comune cu ocazia scolilor de vara la care au participat si despre nevoia urgenta pe care copii de la tara o au pentru a fi stimulati si ajutati sa-si completeze si finalizeze educatia scolara. „Nu e primul an in care organizam aceasta campanie, care este dorita si asteptata in aceeasi masura de copiii din rural, cei pentru care o facem, dar si de liceeni, cei care de fapt au initiat-o. Avem o tânara generatie de oameni cu suflet mare care stie si doreste sa se implice in sustinerea unor cauze reale”, a precizat Gabriel Magurianu, coordonator voluntari FSC. Colectarea jucariilor se va face in ultima saptamâna a campaniei in fiecare liceu in parte. Elevii vor fi instiintati ca intr-o anumita zi caravana va fi prezenta in liceul lor, zi in care vor putea aduce jucariile colectate. In fiecare liceu se va organiza o echipa de liceeni care va colecta si inventaria jucariile urmând ca in data de 1 iunie acestea sa fie distribuite la cele patru centre educationale ale FSC din comunele Vultureni, Stanisesti, Podu Turcului si Racaciuni. Aici, copii le vor pregati reprezentantilor liceelor bacauane diverse momente artistice pentru a le demonstra ca merita sa se bucure de roadele campaniei si ca la rândul lor se straduiesc sa invete bine si sa fie cuminti, in ciuda saraciei si problemelor zilnice cu care se confrunta.
Anca Elena COTFAS