Remember Octavian Voicu

Am scris, in editia de sâmbata a ziarului nostru, despre noua manifestare de suflet desfasurata vineri, 23 mai, la Casa memoriala „George Bacovia”. O manifestare dedicata in intregime regretatului Poet si Om de spita rara, Octavian Voicu, la mai bine de trei ani de la trecerea in nefiinta a poetului „zamislit numai din suflet”. Prilejul manifestarii a fost lansarea cartii „Lumea are glas”, aparuta la Editura Corgal Press, primul roman al lui Octavian Voicu, cu o prezentare grafica realizata de artistul plastic bacauan Dionis Puscuta, fiul poetului. Despre noul volum semnat de Octavian Voicu, dar, mai ales, despre Omul Minunat care a fost Constantin Puscuta (adevaratul nume al poetului) au vorbit Calistrat Costin, Dionis Puscuta, Carmen Mihalache, Gheorghe Neagu, Grigore Codrescu, Viorel Savin, Veronica Calin, Ioan Danila, Petre Isachi, dar nu se paote sa omitem faptul ca la manifestare au fost prezenti multi dintre prietenii de suflet ai mult regretatului poet, printre care numerosi profesori si cunoscutii artisti plastici Ilie Boca, Stefan Pristavu, Aurel Stanciu, Calin Veronica. „Tare ne mai lipseste, dragul de el !” – exclamatia criticului dramatic Carmen Mihalache, redactorul sef al Revistei de cultura „Ateneu”, a fost relauta ca un lait-motiv de aproape toti vorbitorii, fiind inspirat completata de Calistrat Costin, care a punctat o alta trasatura definitorie a personalitatii lui Octavian Voicu: „Era memoria culturala a Bacaului”. Calistrat Costin a adaugat: „Aceasta carte ni-l aduce din nou alaturi pe Omul, pe Prietenul si Scriitorul Octavian Voicu. E un moment de mare emotie pentreu noi toti, cei care l-am cunoscut si l-am apreciat ca pe un prieten rar, de vita aleasa. Romaul este o revelatie, iar finalul este de un dramatism zguduitor”. Poetul si editorul Cornel Galben a prezentat aventura acestei carti, „un roman de tinerete, scris pe la inceputul anilor ’70, care ilustreaza viata satului românesc intr-un moment de mare cumpana, cel al colectivizarii fortate, care a ramas in sertar, pentru ca nu putea sa apara in epoca ceausista, dar care, in pofida timpului scurs de la scrierea sa, ramâne la fel de incitant”. Fiul poetului, Dionis Puscuta, a precizat ca „aceasta carte este prima dintr-o noua serie de scrieri a poetului Octavian Voicu”. Dionis a prezentat si o lista a „intemeierilor” tatalui sau in Bacau si in foarte multe dintre comunele judetului, asezaminte culturale, biblioteci si altele. Asa am aflat ca Octavian Voicu a fost permanent preocupat de gasirea unor nume adecvate pentru unele scoli, librarii sau strazi din diferite localitati, sau amplasarea unor placi comemorative de tipul „In aceasta casa s-a nascut …” sau „Aici a locuit si a creat …” Profesorul Gheorghe Neagu, cunoscut pentru coltii sai gata sa muste pe oricine are o tara sociala, a recunoscut ca „Octavian Voicu era un om rar, nu l-am auzit niciodata vorbind de rau pe cineva, si daca a dus lipsa de ceva in viata, cred ca lipsa cea mai acuta a fost lipsa de dusmani”. L-a completat profesorul Grigore Codrescu: „M-am imprietenit cu el in vremea studentiei, la caminul studentesc „30 Decembrie” din Iasi, apoi am fost multi ani alaturi in lumea culturala a Bacaului. Era nu numai o enciclopedie ambulanta, nu numai un Om de suflet, era mai mult, era un Om minunat”. Dramaturgul Viorel Savin a precizat ca „Octavian Voicu ramâne o absenta care doare, dar si o amintire care insenineaza memoria tuturor celor care l-au cunoscut. A fost un om care nu s-a coborât niciodata la adversitati, desi a fost intâmpinat deseori cu ostilitate. Octavian Voicu a fost un mare devorator de literatura inca din liceu, a fost un intelept care s-a daruit pe deplin comunitatii, desi comunitatea n-a stiut sa-l rasplateasca nici in timpul vietii, nici dupa dureroasa sa disparitie dintre noi”. Profesorul si editorul Petre Isachi: „Ma asteptam ca in acest roman Octavian Voicu sa transfigureze satul, sa faca un elogiu al satului sau al taranului, asa cum m-as fi asteptat sa-l vad pe autor, in timpul vietii, propulsat in diplomatie. Romanul m-a surprins, insa, prin structura sa aparte, dar remarc eruditia si usurinta de a transforma totul intr-o poveste incitanta si foarte agreabila, o istorie impregnata deseori de poezie”. Totul a fost un Remember Octavian Voicu si parca, in casa lui Bacovia, noi, toti cei prezenti acolo, am vazut umbra atât de draga a lui Octavian Voicu plimbându-se printre sirurile de scaune si soptindu-ne cu glasul lui inconfundabil: „Multumesc ca ati ramas alaturi de mine”. (St.O.)