De câtiva ani orasul nostru coboara pe plan economic in clasamentul judetelor din Moldova, dupa ce o buna bucata de timp a fost leader necontestat, depasindu-si suratele ei moldovenesti. Dar, nefiind economist, nu acest aspect m-a facut sa astern aceste rânduri, ci dorinta de a evoca trecutul fotbalului bacauan in contrast cu ceea ce se intâmpla in prezent cu „regele” sportului atât de iubit in trecut de concetatenii nostri. Din pacate, asistam cu totii la disparitia din rândul oraselor importante de pe harta fotbalistica a tarii, a Bacaului. Im i amintesc cu nostalgie de performantele realizate in trecut de fotbalistii nostri, fie ca acestia luptau sub stindardul lui Dinamo Bacau sau Sport Clubului Bacau. Mai imi staruie in amintiri stadionul nostru in care nu rareori 15.000 de spectatori frematau in atmosfera sarbatoreasca a victoriilor ca rezultat a unui joc tehnic, curat, ofensiv – adevarat spectacol. Retraiesc cu aceeasi nostalgie trecutul meu ziaristic in calitate de corespondent al ziarelor centrale de sport. Câte corespondente n-am transmis relatând victoriile noastre marilor ziaristi – Ion Chirila, Radu Urziceanu, Eftimie Ionescu (Make). Dar relatarile din presa sportiva locala? Imi amintesc cu aceeasi nostalgie de acesti titani ai presei sportive printre care si „supravietuitorul” Ovidiu Ioanitoaia. Cu câta placere veneau la meciurile Bacaului, marturisind ca vin in orasul nostru, nu numai pentru ospitalitatea moldoveneasca recunoscuta, dar si pentru fotbalul frumos care li se oferea. Pentru ziarul local „Steagul Rosu” insoteam echipa in unele deplasari pe care le facea in tara. Cu câta satisfactie redam jocul alor nostri, care obtineau victorii chiar si in deplasare. Dintre numerosii antrenori care s-au perindat prin orasul nostru, incontestabil cel mai remarcabil a fost Constantin Teasca, atât ca specialist de prima mâna, cât si ca omul spiritual, cult si antrenant. Trebuie sa multumim (noi, cei ce am apucat acele timpuri) fotbalistilor din trecut pentru satisfactia oferita bacauanilor. Viata românilor era destul de cenusie. Dar pe stadion se uita de „socialismul” care ne sufoca. Au trecut aproape 4 decenii de la Campionatul Mondial din Mexic. Dar se poate uita ca vestitul Emeric Dembrovschi isi are statuia ridicata in Mexic, printre cele ale celor mai renumiti fotbalisti ai lumii? Nu a fost el declarat de presa straina cel mai bun fotbalist român? Ce sentimente poti incerca azi, când pe acelasi stadion frematând altadata de uralele miilor de spectatori in tribune ti se ofera tabloul dezolant al putinilor spectatori, ce-i poti numara, blazati si rareori multumiti de ceea ce vad pe gazon. Cum a fost posibil ca fotbalistii Bacaului de alta data sa figureze astazi in „11-le” celor mai bune echipe din tara? Insasi Steaua si-a creat osatura pe emigrantii Bacaului. Ce sa mai vorbim de Vasluiul necunoscut in trecut care a ajuns unde este astazi, tot datorita baietilor lui Cristi Popovici, pe care il apreciez inca de pe când era stâlpul apararii lui „Aripile” Bacau. Concluzia pe care o trag este in primul rând ca este vorba de schimbarea de mentalitate din fotbal. A patruns si la noi ideea ca jucatorul trebuie cântarit si apreciat in milioane de euro: Dembrovschi, Costica Radulescu, Aristica Ghita, Nicolae Vatafu si câti altii din trecut, gândeau altfel si simteau altfel pentru orasul lor, pentru culorile clubului, pentru publicul bacauan. E greu, intr-adevar sa lupti cu milioanele lui Gigi Becali, Porumboiu, Pakany etc. Sa speram ca viitoarea conducere a orasului va inscrie pe lista preocuparilor sale si sprijinirea serioasa a fotbalului bacauan. Când rezultatele asteptate se vor vedea, vom revedea desigur si tribunele pline de spectatori. O prima premiza este certa. Ramânerea in Liga a II-a. Dar pâna la reintrarea in lumea buna a fotbalului românesc, mai este cale lunga. Sa nu ne pierdem totusi sperantele!
Av. Gh. DALBAN
Foto: Din cei ce au reprezentat fotbalul bacauan in trecut.
