Avocatii la ziua lor

Publicam acest material, deoarece avocatii români si-au ales si in acest an ca „Ziua avocaturii” sa fie sarbatorita in ultima decada a lunii iunie. Este stiut ca printre profesiile care au „explodat” dupa revolutie, avocatura se situeaza in prezent printre cele mai atragatoare, mai solicitante. In judetul nostru de exemplu, de la cei 60 de avocati care figurau pe lista fostului colegiu ce functiona iniante de 1989, in prezent Baroul numara peste 250 de avocati pledanti. O explicatie sa fie si cea sustinuta de unii, respectiv ca pregatirea juridica a avocatului ar fi mai usoara? Aceasta este o falsa opinie. A debita fraze, chiar in cadrul solemn a unei sali de judecata, pentru unii ar parea doar o chestiune de rutina. In realitate, frazele acelea presupun a fi rezultatul unei munci serioase, a unui studiu profund a legilor statului aplicabile la speta respectiva. Omul in roba de pe banca apararii, trebuie sa se concentreze, sa-si mobilizeze energia si vointa spre a putea convinge. Pledoaria sa trebuie sa fie simpla si clara, dar plina de continut. Unii isi mai inchipuie ca avocatul trebuie sa fie neaparat grandilocvnet, tumultos. Este din pacate o idee larg raspândita printre neavizati, ca succesul la bara este obtinut prin explozii verbale, prin argumente patetice, prin accente melodramatice. Aceasta apartine trecutului, când o buna parte a justitiei se desfasura la Curtea cu juri. Astazi, apararea trebuie sa fie clara, bazata pe argumente de drept, pe logica juridica. Este de necontestat ca darul natural al exprimarii clare, cursive, este un aliat valoros al unui bun avocat. Dar acest dar de la D-zeu trebuie grevat pe o buna pregatire teoretica, pe cunoasterea in profunzime a cazului pe care il apara, caci azi avocatul trebuie sa convinga, nu sa seduca. Este de necontestat ca pozitia avocatului in societate este vazuta diferit. Unii il admira, altii il detesta. Literatura clasica s-a alaturat acestora din urma. Nu putini scriitori francezi au criticat avocatura. De la „L’avocat Pathelin” a lui Rabelais, pâna la „Caricaturile lui Daumier, multi scriitori s-au ridicat contra oratoriei barei. Si totusi Voltaire, stralucitul reprezentant al spiritualitatii franceze, exclama spre sfârsitul vietii sale: „Eu as fi vrut sa fiu avocat, este cea mai frumoasa meserie din lume”. Chiar daca opiniile sunt impartite, este de necontestat ca atât in lume, cât si in România, numerosi avocati au dominat viata politica a tarilor lor, iar unii si-au inscris numele si in cartea de aur a culturii românesti. De la Mihail Kogalniceanu, marele si inteleptul sfetnic a lui Al. I. Cuza, multi avocati s-au afirmat in politica României moderne. In Ardealul românesc, Avram Iancu a ramas in constiinta românismului ca aparatorul românilor de peste munti. Politica si avocatura sunt indisolubil legate in activitatea publica. Exemplele sunt nenumarate. Tache Ionescu, a carui elocinta straluncea nu numai intre zidurile Parlamentului, dar si in salile de judecata ale inaltei Curti de Casatie din perioada interbelica. Nicolae Titulescu care, ca ministru de externe a Românei, electriza cu forta argumentelor sale pe oamenii politici ai vremii, intruniti la Geneva sub cupola Ligii Natiunii (al carei presedinte a fost de doua ori). Iar in tara, avocatul Titulescu pleda in fata magistratilor infatisând adevarate prelegeri juridice universitare. Ce sa mai vorbim de Parlamentele României care la fel ca si in majoritatea satelor democrate ale lumii, au fost dominate de prezenta masiva a avocatilor. Bacaul nu a facut exceptii de la regula. In perioada interbelica trimisii orasului si judetului nostru, in cele doua Camere au fost membri ai Baroului, printre ei remarcându-se fostii decani Grigore Mirza si Eduard Racovita. Mircea Cancicov, iscusitul ministru de finante liberal, se alatura si el marilor figuri ale avocaturii bacauane. Nu poate fi omis nici I.I. Stoican, scriitor, ziarist si in acelasi timp reprezentant al Barei bacauane, cunoscut indeosebi din vestitul proces al haiducului Coroi. Dar si bogata istorie a literaturii noastre cunoaste numeroase nume de oameni care au imbinat in mod fericit talentul lor scriitoricesc cu pledoaria la instante. Sa-i redam pe cei mai reprezentativi. Barbu Stefanescu Delavrancea, realizatorul nemuritoarei sale trilogii din istoria Moldovei, inmarmurea in acelasi timp prin pledoariile sale pe magistrati, colegi, public. Era poreclit „acea fiara a cuvântului”. Vasile Conta, renumitul nostru filozof, a fost si un stralucit avocat. Sarmiza Balcescu Alimanesteanu, avocata in baroul Ilfov, a fost prima femeie din lume care a obtinut titlul de doctor in drept la Sorbona. Nu se poate sa nu introducem in aceasta succinta prezentare pe autorul „Medelenilor”, romancierul Ionel Teodoreanu, la fel de valoros in arta scrisului ca si in cea a elocintei juridice, iar Titu Maiorescu, stralucitul om politic a fost si marele avocat al vremii sale, impunâdu-se si in literatura politica prin celebrele sale „Insemnari zilnice”. Ella Negruzi a fost prima femeie jurista din România care a imbracat roba de avocat intr-o vreme când avocatura era apanajul exclusiv a barbatilor. Revenind la locurile noastre de bastina, sa amintim ca si figura emblematica a orasului nostru, George Bacovia, absolvind Facultatea de Drept s-a inscris… ca avocat in Baroul din Bacau. Este drept ca firea sa retrasa, sensibilitatea sa deosebita, talentul sau poetic, l-au tinut departe de viata tumultoasa din instantele de judecata. Nu se stie daca a fost o pierdere pentru justitia bacauana, dar in mod cert a fost un câstig pentru intreaga literatura româneasca.
Av. Gh. DALBAN