O fetita de numai doua saptamâni, a vazut lumina zilei, intr-un bordei sapat in pamânt in comuna Itesti. Micuta a fost preluata in regim de urgenta de catre reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului Bacau.
Maria S. din comuna Itesti s-a nascut, in urma cu doua saptamâni, intr-un bordei de pamânt aflat in comuna bacauana Itesti. Parintii ei au ales sa isi petreaca viata intr-o groapa sapata in pamânt si acoperita cu nailoane, la marginea satului. Locul in care dormea mama cu noul nascut avea o suprafata de aproximativ doi metri patrati. „Acolo se afla un pat plin cu haine murdare si o soba stricata”, a explicat Alina Iftode, purtator de cuvânt al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) Bacau. In bordei nu intra lumina naturala, singura sursa de iluminat fiind o lumânare. „Asistentul medical care a monitorizat situatia de la nasterea copilului si pâna in prezent a spus ca intr-o zi, lumânarea care ardea in incapere a cazut pe hainele copilului. Acestea au luat foc, iar daca, intâmplator nu aparea tatal copilului sa o stinga, s-ar fi putut intâmpla o tragedie” , a mai adaugat purtatorul de cuvânt.
Mama – oligofrena, tatal – alcoolic
Mama micutie a fost diagnosticata cu oligofrenie, iar tatal biologic este cunoscut in comunitate ca un mare impatimit al alcoolului. In plus, barbatul are si mai multe antecedente penale. Desi cei doi au fost sprijiniti de catre Primaria din comuna cu materiale de constructii pentru a-si construi o locuinta, acestea au fost vândute rapid pentru bautura.
Fetita, preluata de un asistent maternal
Mama fetitei mai are alti cinci copii cu handicap, toti fiind in grija asistentilor maternali sau sociali. Miercuri, Maria S. a fost preluata in regim de urgenta de reprezentantii DGASPC, iar acum se afla in grija unui asistent maternal profesionist. (Olimpia FILIP)