DGASPC are grija de persoanele vârstnice

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau a prezentat ieri, in cadrul unui seminar, proiectul de ingrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. La eveniment a participat si vicepresedintele CJ Bacau, Vasile Nistor.

Alaturi de conducerea DGASPC Bacau la seminar au mai participat reprezentanti ai ONG-urilor bacauane, in speta FSC si conducatori ai institutiilor care activeaza in zona asistentei sociale. Directorul adjunct al institutiei, Daniela Titaru a subliniat importanta programului de ingrijire la domiciliu a persoanelor vâstnice precizând ca “proiectul este pe termen lung”. “Ne asteptam la o participare ceva mai consistenta. Este un proiect in care m-am implicat si in care s-au implicat multi oameni si comunitati. Este un proiect de viitor, pe termen lung”, a declarat Daniela Titaru. Directorul DGASPC, Sorin Brasoveanu, a evidentiat parteneriatul cu Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC), reprezentata la seminar de presedinta Gabriela Achihai. “Avem multe proiecte, dar si nevoi la nivelul judetului. Partenerul nostrum de nadejde in acest proiect este FSC”, a spus Brasoveanu. In continuare, s-a prezentat – etapizat – modelul de asistenta sociala oferit in cadrul programului de ingrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice, punctându-se obiectivele proiectului, propuneri de viitor si perioada de acoperire a programului. (L.B.)

Adauga un comentariu

*