Moldova e din nou sub ape. Dupa inundatiile din 2005, vara acestui an va ramâne si ea in istorie. Nordul provinciei istorice este sub ape. In judetul Bacau s-a instituit codul rosu de avertizare meteo ca urmare a ploilor abundente din Nord. Viitura de pe Siret va matura judetul marti, anunta autoritatile.
UPDATE: 200 de locuitori din Schineni si alti 200 din Holt au fost evacuati in aceasta dimineata. Siretul a inundat in Schineni 100 de case, iar in Holt 20. La aceasta ora, debitul pe Siret este de 2500mc/s, specialistii asteptindu-se la marirea acestuia.
Mai multe mii de gospodarii din Nordul Moldovei au fost afectate de inundatiile generate de iesirea din matca a principalelor cursuri de ape ca urmare a ploilor abundente din ultimele zile. Bilantul autoritatilor e de cosmar: 7 judete afectate (Maramures si Bistrita Nasaud, in Transilvania) peste 160 de localitati si 2000 de locuinte afectate. Autoritatile de la Bacau sunt si ele in alerta. Siretul da din nou batai de cap diriguitorilor de la nivelul judetului.
Podul Holt unul din punctele sensibile
Prefectul Claudiu Serban s-a deplasat ieri la Pascani – localitate devenita punctual de comanda pe Moldova – unde a participat la o intâlnire cu premierul Tariceanu si ministrul Mediului, Attila Korodi pricinuita de dezastrul acvatic cu care se confrunta judetele din Moldova. Potrivit acestuia, pe raza judetului au fost identificate patru puncte sensibile – de-a lungul cursului Siretului: Saucesti, localitatea Furnicari (comuna Tamasi), podul de la Holt si comuna Letea Veche. “Peste doua zile se asteapta un maxim de debit pe Siret. Avem câte 100 de oameni dizlocati in fiecare din aceste puncte fierbinti. In zona Saucesti vom monta un dig gonflabil de aproximativ 800 de metri si 15.000 de saci cu nisip”, a declarat prefectul Serban. Tot ieri, in jurul orei 15.00, debitul Siretului in dreptul podului de la Holt atingea valoarea de 1600 de metri cubi pe secunda si era in continua crestere.
Circulatia pe pod nu va fi oprita
In fata debitelor aflate in crestere autoritatile au luat decizia de a consolida malurile Siretului pe segmentul de dupa podul Holt. Conform subprefectului Constantin Scripat, malul drept al râului va fi intarit cu aproximativ 200 de tone de bolovani de piatra. “Ne aflam sub codul rosu ca urmare a ploilor din ultimele zile care au afectat Nordul Moldovei. Ne ingrijoreaza nivelul pe care Siretul il atinge la intrarea in Bacau si pe tot cursul din judet. In localitatea Furnicari din comuna Tamasi am evacuate doua case si am consolidat digul de acolo. Circulatia pe podul de la Holt nu e in pericol de a fi intrerupta. Se circula mai greu pentru ca podul e in reparatii. Insa circulatia nu va fi intrerupta. Vom consolida malul drept al Siretului, imediat dupa pod, cu aproximativ 200 de tone de bolovani pentru a opri erodarea malului”, a spus subprefectul Scripat.
Debitul maxim va fi inregistrat marti
Debitul maxim va fi atins, conform prognozelor, marti, când Siretul va curge cu aproape 2600 de metri cubi pe secunda. “In acest moment (n.r. – duminica, ora 15.00) debitul pe râul Siret este de 1600 de metri cubi, insa el va atinge valoarea de 2000 de metri cubi in cursul noptii. Dupa prognoza marti vom inregistra debitul maxim, intre 2400 – 2600 de metri cubi. Dupa ce râul intra in zona sistematizata nu vor mai fi probleme. Vârful va fi atins marti”, a declarat Ioan Maftei, seful Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau. Ieri, la ora 16.00,a avut loc o noua intrunire a Comitetului pentru Situatii de Urgenta. Lacurile de acumulare de pe Siret au fost golite pentru a se prelua mai bine debitul in crestere al râului. Lucian BOGDANEL