Aspecte din activitatea „ocrotitorilor proprietatii târgului Bacau”

Documentele constituite de institutiile care au avut un rol important in trecutul asezarii Bacau cuprind informatii deosebit de valoroase asupra muncii depuse de oameni competenti. Acestia au fost prezentati in mod obiectiv si corect de informatiile documentare. La conducerea localitatii s-au strecurat si unii care au fost preocupati numai de satisfacerea intereselor personale. Corespondenta timpului i-a incondeiat ca pe unii care savârseau „catahrisuri” (abuzuri de tot felul). In perioada aplicarii hrisovului domnului Ionita Sandu Sturdza, dat la 23 iulie 1823, au activat in Bacau indivizi „care de la sine luând insusire de epitropi” au impartit pamântul obstesc si celor ce nu aveau dreptul sa beneficizeze de bunul comunitatii. Aceasta activitate se realiza anual. Posibilitatea savârsirii abuzurilor era suficient de frecventa. Activitatea acestora punea in pericol soarta acelei mici suprafete de teren „despre Bistrita” de care mai beneficiau oamenii Bacaului, in conditiile deposedarii si „strâmtorarii” pamântului obstesc.
Locuitorii proprietari au subliniat in documentele elaborate obligatia „ocrotitorilor” de a realiza o „cercetare patrunzatoare” a documentelor primite de la oameni, pentru a putea stabili cine au fost faptasii „catahrisurilor”, valoarea „rusfetului” dat si primit. In scopul lamuririi starilor reale privind nerespectarea prevederilor „luminatului hrisov domnesc”, ocrotitorii trebuiau sa faca „chemarea madularelor alese” de catre obstea târgovetilor proprietari. Adunarile care aveau loc erau obligate „sa incheie jurnal” semnat de fiecare participant. Documentele astfel intocmite trebuiau sa stea la baza „implinirii” (tragerii la raspundere a vinovatilor) de catre „ocrotitori si ispravnicia” tinutului Bacau. „Cutezatorilor” respectivi urma sa li se aplice o amenda de o suta de lei. Locurile dobândite prin abuzuri trebuiau reduse la proprietatea obsteasca si impartite numai celor indreptatiti, dar cu obligatia de a plati cunoscuta taxa „bezman”. Ocrotitorii erau obligati sa inregistreze situatia in condica si sa elibereze documentele doveditoare. „Prisosul”, ca si suprafetele luate de la cei ce au comis abuzuri, chiar si „binalele” construite pe ele, a fost trecute numai in folosul „obstei târgului ce are dritul proprietatii”. Rezulta clar ca singura care avea dreptul de proprietate asupra pamântului era obstea târgovetilor de Bacau. Documentele au precizat limpede si clar, ocrotitorii au fost singurii imputerniciti prin vointa obstei târgovetilor sa ceara pedepsirea cu asprime a tuturor celor care „prin nedreptate s-au silit a-si câstiga locuri, pe care si-au facut si binale, fiindca acele toate se iau in folosul obstei proprietarilor”. Pagubasii au avut dreptul sa ceara despagubiri numai de la acei ce „le-au dat locurile cu reacredinta”, iar acestia isi primeau pedeapsa prevazuta de hrisovul domnesc. Ocrotitorii si vechilii alesi de obstea târgovetilor si-au demonstrat cinstea si demnitatea in perioada 1840-1864, pentru slujirea adevarului si a dreptatii. Institutiile respective au lucrat cu responsabilitate. Cu toate acestea, tirania din timpul domniei lui Mihail Sturdza, sprijinita de tarismul despotic, sângeros si hraparet, n-a putut fi depasita cu usurinta, deoarece isi impunea oameni preferati si devotati sistemului respectiv. Mihai Kogalniceanu, cel mai profund si cel mai corect observator si participant la evenimentele petrecute in Moldova acestei perioade, a scris in forma interogativa constatarea: „de la 1834 si pâna astazi, ca masura obsteasca, se adoptase in tara, o lege ce se propuse adunarei, apoi se intarise si se pusese in lucrare, inainte de a primi invoirea ministerului rosienesc; ce dregator macar s-au rânduit fara primirea consulilor rusesti”. Istoricul si patriotul a mai precizat: „Regulamentul Organic si deci protectoratul rusesc nu poate nici intr-un chip face fericirea tarii”. Aprecierea scrisa la mijlocul secolului al XIX-lea este valabila si astazi. Inflorirea economica a României si triumful principiilor democratice nu pot fi infaptuite de catre politicieni demagogi si lacomi, necinstiti si inselatori, care n-au muncit si n-au produs nimic, in afara de vorbe fara acoperire, fara o pregatire temeinica juridica, oameni de o moralitate si principialitate ireprosabila.
In timpul conducerii despotice a lui Mihai Sturdza, 1834-1849, ocrotitorii au aparat proprietatea micsorata a obstei târgovetilor bacauani. In perioada 1840 – 1846 au fost foarte putine vânzari de terenuri, case, dughene in partea „domneasca” a târgului. In anii 1847, 1848, au fost efectuate numai 12 vânzari. cele mai multe dintre acestea au fost in „partea manastireasca” a proprietatii târgului Bacau. Documentele arata limpede si clar ca proprietarii târgoveti de pe mosia domneasca a Bacaului purtau numai nume românesti de familie si botez, indiferent de ritul crestin pe care il practicau, ortodox, catolic, reformat.
Documente sunt incapatânate si nu confirma absurditatea punctului de vedere exprimat de sovinii maghiari, „Bacaul, leagan al maghiarismului”.
Municipiul de la varsarea Bistritei in Siret a fost si este o realitate pur românesca.

Prof. dr. Dumitru ZAHARIA