Desi nu a elaborat inca o situatie privind numarul doritorilor, Prefectura Bacau spune ca are pregatite mai multe module de locuit (containere) in eventualitatea in care sinistratii din judet, care au ramas fara case in urma inundatiilor, ar solicita sa locuiasca in ele pâna la finalizarea noilor case promise de Guvern. Inundatiile au afectat 10 comune din judetul Bacau (Saucesti, Tamasi, Letea Veche, Buhoci, Prajesti, Filipesti, Damienesti, Negri, Pâncesti si Bârsanesti), in ultimele patru comune fiind afectate doar terenuri agricole. Potrivit ministrului Dezvoltarii si Lucrarilor Publice, Laszlo Borbely, in judet au fost distruse 333 de case. Acestea urmeaza sa fie reconstruite pâna la sosirea iernii, dupa cum a promis oficialul guvernamental. Potrivit datelor transmise de Prefectura, la nivelul Bacaului sunt pregatite doar 43 de modul de locuit, iar o lista cu potentialii sinistrati care-ar dori sa le locuiasca urmeaza a fi facuta cât de curând. “Vom vedea daca sunt doritori, daca exista sinistrati care sa vrea sa stea in containere. Daca nu vor dori sa stea in containere, pentru acestia trebuie sa gasim o alta solutie. Nu-i putem lasa sa doarma sub cerul liber, dar nici nu-i putem obliga sa stea in containere. Pâna la finele acestei saptamâni va exista o statistica pe aceasta tema, iar problema se va lamuri”, a declarat Carmen Cioltan, directorul Cancelariei Prefectului. Pe adresa Prefecturii au sosit, in ultimele zile, mai multe oferte transmise de binevoitori pentru cazarea celor ramasi fara case. Pâna in acest moment Prefectura nu a luat o decizie in privinta girarii ofertei. “Exista o oferta din partea unei persoane din comuna Rachitoasa care pune la dispozitia unei familii de tineri sinistrati o casa cu tot cu terenul aferent, pentru a o locui timp de cinci ani, pâna se solutioneaza problema construirii de noi locuinte. Conditia pusa de respectiva persoana este ca locatarii sa lucreze pamântul si sa nu distruga bunurile din casa. Este si aceasta o modalitate pe care o avem in vedere pentru a rezolva problema sinistratilor ramasi fara locuinta”, a mai spus Cioltan. Numai in localitatea Saucesti au fost inregistrate 86 la suta din totalul pagubelor contabilizate la nivel judetean. Din cele 43 de module pe care Prefectura le poate pune la dispozitia sinistratilor 23 se gasesc la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, iar 20 de module la Filiala de Cruce Rosie Bacau.
Lucian BOGDANEL