Vineri 15 august 2008 , este termen limită pentru depunerea raportărilor contabile pe semestrul I din acest an. În acest sens Direcţia Generală a Finanţelor Publice(DGFP) a Judeţului Bacău reaminteşte operatorilor economici, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, că au obligaţia să întocmească şi să depună până la jumătatea lunii, la unităţile teritoriale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, raportările contabile la 30 iunie 2008. Potrivit oficialilor de la DGFP, « operatorii economici pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale MEF sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată. Aceste raportări vor cuprinde formularele ce vizează situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, cod 10, contul de profit şi pierdere, cod 20 şi datele informative, cod 30 ». Formatul electronic al raportărilor contabile la 30 iunie 2008 se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de MEF care este pus la dispoziţie gratuit, de unităţile teritoriale. După cum a declarat purtătorul de cuvânt al DGFP, Adrian Anghel, « operatorii economici vor depune discheta cu raportările contabile la 30 iunie 2008, însoţită de raportările contabile listate cu ajutorul programului de asistenţă, semnate şi ştampilate, conform legii, precum şi de o copie de pe codul unic de înregistrare şi o copie a balanţei de verificare a conturilor sintetice. Lucru de reţinut, persoanele juridice care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la 30 iunie 2008 nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie 2008, urmând să depună o declaraţie pe propria răspundere la unităţile teritoriale ale MEF », a spus Anghel. Mai precizăm că o declaraţie similară vor depune şi persoanele juridice care se află în curs de lichidare, potrivit legii. Nedepunerea dischetelor şi a formularelor listate, semnate şi ştampilate, sau a declaraţiilor pe propria răspundere, după caz, se sancţionează conform art. 42, lit. f) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu amendă de la 500 la 1.500 lei. (Florin Nistorescu)