CET a „divortat” de asociatiile de proprietari

cet.jpgTrecerea la sistemul individual de facturare şi încasare a contravalorii energiei termice furnizată de CET SA către populaţie, a reprezentat cel mai important punct al ordinii de zi al şedinţei extraordinare de Consiliu Local(CL). Evenimentul a avut loc în biroul primarului, Romeo Stavarache, devenit neîncăpător pentru cei 19 consilieri prezenţi la şedinţă, pentru armata de directori din primăriei şi pentru reprezentanţii presei locale. Prin implementarea noului sistem de facturare se doreşte, potrivit spuselor lui Stavarache, recuperarea celor peste 120 de miliarde de lei vechi, datorii avute de populaţie către furnizorul local de apă caldă şi căldură. Numai că, aşa cum ne-am învăţat de acum, una este să vrei şi alta să poţi. Asta pentru că facturarea şi încasarea contravalorii energiei termice produse de CET SA, înseamnă pe de o parte scoaterea din ecuaţie a asociaţiilor de proprietari şi pe de altă parte, cheltuieli de regie mult mai mari pentru centrala termoelectrică postată în sudul municipiului Bacău. « Este adevărat că prin noul sistem, acela de facturare individuală a clienţilor noştri, se diminuează rolul asociaţiei de locatari. Dar, în opinia noastră, tocmai administratorii de asociaţii sunt cei care au cea mai mare parte din vină pentru neplata la timp a datoriilor. Nu cred ca aţi văzut, ori aţi auzit ca aceşti administratori să nu-şi fi luat salariile la timp. Totul pe fondul amânării plăţilor către CET, din considerentul că lumea este săracă », au declarat oficialii centralei. Pentru a înţelege mai bine în ce constă noul sistem discutat în şedinţa CL, trebuie să spunem că el este identic cu cel practicat de firmele de cablu, de telefonie, electricitate sau gaze naturale. Acest lucru va însemna pentru CET SA întocmirea nu a 160 de facturi (câte asociaţii de proprietari sunt în Bacău- n.r.), ci a peste 25.000 de facturi, aferente numărului de apartamente existente în municipiul Bacău.

Datorii ale CET SA

Potrivit oficialilor de la SC CET SA, numai puţin de sase mari societăţi aşteaptă banii restanţi. Este vorba despre furnizorii de utilităţi(combustibil, energie, cărbune, de mentenanţă – n.r.), cărora li s-a alăturat şi Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului(AVAS). Ultimii au de primit de la Bacău aproape cinci milioane de lei. După cum a declarat directorul general, Vasile Drăguşanu, „ furnizorilor de combustibil avem să le dăm aproape 14,4 milioane de lei. Din această sumă, jumătate o reprezintă penalităţile”. Neplata la timp a datoriilor a atras după sine majorări şi penalităţi(mp) şi din partea E.ON Gaz. Asta pentru că la o datorie de peste 12 milioane de lei, contul mp este de 5,7 milioane de lei. Lista celor care „au de primit” continuă cu SC Carbonifera SA căruia de multă vreme SC CET SA trebuia să-i vireze în conturi aproape 1,7 milioane de lei. Dacă la cele de mai sus adăugăm alte 12 milioane de lei, ce reprezintă datoriile către furnizorii de transport cărbune, reparaţii, de investiţii şi de pe piaţa de energie, se obţine tabloul financiar general al centralei termoelectrice de la Bacău. Una peste alta, la sfârşitul lunii iulie, datoriile CET SA depăşesc 45 de milioane de lei, adică 450 de miliarde de lei vechi. Colac peste pupăză, la grijile de subzistenţă trebuiesc adăugate şi ratele creditelor externe, garantate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, ce au sărit de 14 milioane de lei. Şi aici discutăm despre dobânzi şi majorări în valoare de peste 4 milioane de lei. (Florin NISTORESCU)

Comentarii

  1. COMUNISTICESKAI NAROD a zis:

    mma mir ca nu le este rusine. eram in preajma sarbatorilor de iarna la cet
    cand ne crapa maseaua-n gura ca pocnise o teava la bloc si ma facuse-ra locatarii ca pe-o albie de porci binenteles in numele celor de la cet SI CAT STAU NEU ACOLO VAD MASINILE DIRECTORILOR CARE DESCARCAU PUNGI CU CADOURI DE MOS CRACIUN,PE BANII CUI ????? N-AM AUZIT
    NICIODATA CA MEMBRII A.G.A
    CET SA NU-SI IA INDEMNIZATIILE PENTRU INCOMPETENTA, N-AM AUZIT NICIODATA CA CONSILIUL LOCAL PRIMARELE SA-I SANCTIONEZE PE CEI DE LA CET PENTRU INCOMPETENTA.
    AUD INSA CA ASOCIATIILE LE-AU FACUT DATORII. BAI MAGARILOR DIN 1997 SI PANAN 2006 V-ATI BALABANIT VOI SI ALESII LOCALI SA FACETI CONTORIZARE. IN PERIOADA ASTA TOATE PIERDERILE LE-ATI BAGAT PE GAT LOCATARILOR SI VENITI CU NERUSINAREA CARE VA CARACTERIZEAZA SA ZICETI CA ADMINISTRATORII ASOCIATIILOR SUNT VINOVATI,.
    CA EI SI-AU LUAT SALARIILE .
    BA MIZERIILOR , NU ERATI VOI BURICUL TARGULUI,ADMINISTRATORII MAI FAC SI ALTE TREBURI PRIN ASOCIATII SPRE STIINTA VOASTRA BAI N STAVARACHE NE-AI PACALIT INSA NOI TE-AM VOTAT NOI TE DAM JOS SA STII……

  2. Bazinul de Inot – marea realizare a lui Stavarache nu are apa calda pt ca CET nu furnizeaza – nu stiu motivul.

    Sutele de copii care platesc cate 1 milion pt un abonament nu se spala decat acasa.

Adauga un comentariu

*