Vinovaţii fără vină

Copiii noştri au mai mult ca oricând gânduri de suicid. Asta pentru că societatea românescă s-a europenizat în aşa hal, încât o ceartă banală cu părinţii, o notă proastă în catalog, ori o despărţire între prieteni, capătă caracter de ireparabil şi nu se rezolvă decât cu ştreangul în gât ori zdrobirea de caldarâm. Cazul băiatului găsit spânzurat de un stâlp la Hemeiuşi este grăitor, a întrisat pe toată lumea şi a nenorocit doi părinţi care practic, simt acum că trăiesc de pomană. Dar cine se face vinovat de moartea acestor copii? Şi mă refer aici şi la puştoaica de 16 ani din Livezi care s-a aruncat din TIR-ul aflat în mers. Este de vină familia care ca entitate socială s-a dus de mult ca importanţă socială pe apa sâmbetei? Poate o fi de vină şcoala, ori societatea în ansablul ei, Internetul?
Până acum nimeni nu a găsit un răspuns care să aline durerea părinţilor, iar factorii educaţionali sau psihologii aflaţi în treabă de pomană, s-au mărginit să-şi dea numai cu presupusul. În acelaşi timp, dacă sinuciderile în rândul tinerilor ţin în mod constant de prima pagină a ziarelor, la fel de bine, nu greşim dacă afirmăm că tânăra generaţie are un surplus de adrenalină care tinde să dea în clocot. Se discută şi se văd zilnic acte de teribilism, nervii parcă sunt încordaţi mai mult ca oricând, iar relaţiile de familie, cele dintre părinţi şi copii se duc dracului. În ultimii 18 ani am ajuns la concluzia că părinţii au devenit doar prietenii celor mici, bătaia a dispărut în multe case de români, iar fiţele celor bogaţi, mediatizate binenţeles, turbează şi mai mult generaţia 1990, săracă, sătulă de atâtea experimente. Dar dacă drama părinţilor care-şi pierd copii este de neimaginat, la fel de bine trebuie să ne întrebăm încotro ne îndreptăm? Ferească Dumnezeu pe cel dintre noi care are copii de liceu şi care nu poate dormi noaptea din pricina faptului că nu are de unde să ofere copiilor ceea ce şi-ar dori, ceea ce se poartă în materie de modă, ori calculatorul performant ca al vecinului de bancă. De multe ori neputinţa financiară naşte conflicte de familie ce mocnesc multă vreme şi care se pot încheia în mod tragic. Am in minte pe băieţelul de 14 ani trecut în lumea umbrelor, care din pricina unei mingi de fotbal şi-a pus in mod inevitabil gâtul în ştreang, ori pe micuţul campion european la arte marţiale, care a bravat într-un mod sinistru din cauza a două note mici trecute în catalog. Fără nici un dubiu avem o tânără generaţie extrem de sensibilă. Avem copii ce nu pun preţ pe viaţă din motive numai de ei ştiute, ori ne confruntăm cu cazuri ieşite din comun, în care personajele dramelor n-au dat examenul de capacitate, dar au îmbătrânit prematur. Psihologii pun asemenea evenimente pe seama ritmului ameţitor al evenimentelor zilnice, pe efectele nefaste ale televizorului, internetului, ori jocurilor video. Alţii se gândesc la schimbările genetice provocate de explozia de la Cernobâl şi de încălzirea globală, dar nimeni nu ia în calcul faptul că pe seama tineretul român sunt puse tot felul de experimente. De la programe şcolare futuriste şi manuale alternative de neînţeles şi până la mâncăruri alambicate şi dăunătoare aflate la mare modă în America anilor 70.
Europenizarea tinerei generaţii presupune sacrificii la care noi, cei mai în vârstă, nu ne-am fi gândit nici în ruptul capului în urmă cu 20 de ani. Evenimentele se petrec cu repeziciune şi cine nu se urcă pe val, este luat de el. În toate domeniile vieţii sociale există un val, un tren, o şansă ce apare odată în viaţă. Indiferent că şansa îmbracă forma dragostei, a unui hobby, ori a promovării înainte de termen, tinerii mizează doar pe situaţiile extreme, de genul ori, ori. Tocmai între aceste două extreme cred că se regăsesc originile dramelor de care am amintit. (Florin NISTORESCU)