Legende urbane din Bacau (X): Explozia de la Comăneşti, izvor de povesti

În dimineaţa de 20 aprilie 2006, în zona oraşului Comăneşti s-a produs un fenomen neidentificat, perceput de locuitorii din patru judeţe sub forma unei bubuituri extrem de puternice. Deoarece cauza i-a rămas necunoscută, bubuitura – singurul adevăr palpabil – a devenit un adevărat izvor de legende urbane, menit să aline setea de răspunsuri a comunităţii.
Potrivit unui articol publicat de cotidianul „Evenimentul zilei” la peste o lună de la eveniment, ipotezele mai credibile au fost infirmate curând, una câte una: în ziua respectivă n-a zburat nici un avion care să fi trecut – foarte zgomotos – de la viteza subsonică la cea sonică sau invers; nu s-a întâmplat nimic cu obiectivele industriale de la Oneşti, Comăneşti sau Moineşti; nu s-a descoperit la sol nici o urmă de explozie; nu s-a rupt nici un pod; n-a avut loc nici o mişcare seismică.
Imposibilitatea autorităţilor de a oferi răspunsuri populaţiei curioase şi puţin speriate a creat condiţii ideale apariţiei de ipoteze (legende urbane) ce nu mai puteau fi verificate – şi deci supravieţuiau mai multă vreme în memoria colectivă. Le vom trece în revistă în ordinea credibilităţii, ordine în care este foarte posibil să fi apărut şi în realitate. Una este varianta exploziei unui meteorit, care nu a lăsat urme deoarece era de mici dimensiuni şi s-a dezintegrat în aer. O alta face referire la un experiment militar, american sau rusesc, un satelit doborât sau un avion invizibil. Potrivit celei de-a treia, bubuitura a fost produsă de trecerea sau prăbuşirea unui OZN. Toate acestea au fost favorizate de impactul puternic al fenomenului asupra populaţiei şi de observaţii ce puteau avea legătură cu explozia: „părea că s-a crăpat cerul, că vine sfârşitul lumii”; „am văzut un fel de lumină, încolo, spre creasta aia”; „bubuitura a fost aşa de puternică, încât nu poţi preciza unde s-a produs”; „am auzit şi un huruit, aşa, după bubuitură”; „o bubuitură enormă, fantastică, supraomenească. Am şi eu 45 de ani, dar nu am mai auzit aşa ceva”; „un vâjâit undeva pe Valea Trotuşului”.
Deoarece nimeni nu a reuşit să ofere o explicaţie clară fenomenului sau o contra-explicaţie legendelor urbane apărute din cauza lui, acestea vor continua să circule până la ştergerea lui din memoria oamenilor.
Alin LEANCA