Producatorii si procesatorii agricoli de pe Valea Trotusului au oportunitatea de a obtine bani frumosi, nerambursabili, din proiectele depuse la Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), realizate cu sprijinul Centrului Local de Consultanta Agricola (CLCA) din Onesti. Desi centrul din Onesti are, in zona de competenta, doar un municipiu, doua orase si cinci comune, la serviciile CLCA pot apela toti producatorii si procesatorii de pe Valea Trotusului. Pâna acum, la CLCA Onesti au fost intocmite opt proiecte, dintre care cinci au fost pentru obtinerea de utilaj agricol in vederea modernizarii fermelor vegetale si zootehnice. Unul dintre acestea a fost deja aprobat, pentru AF Bejenaru Viorica, din satul Cucuieti, comuna Dofteana, si are valoarea de 600 milioane de lei vechi.
Utilaje agricole cumparate cu bani europeni
Prin astfel de proiecte se pot obtine bani pentru achizitionarea de tractoare, pluguri, combine, grape cu discuri etc., pentru care FEADR ofera cel putin 50 % din valoarea proiectului. Daca agricultorul are sub 40 de ani si detine o Intreprindere Individuala sau un SRL la care este actionar unic, atunci el mai primeste inca 5 % din totalul costurilor necesare achizitionarii de utilaje. Iar daca se afla intr-un loc cu handicap natural, atunci mai primeste inca 10 %.
Pentru a obtine banii europeni, agricultorul trebuie sa depuna un plan de afaceri, sau un memoriu justificativ, intocmit cu ajutorul CLCA Onesti, si sa detina cel putin doua Unitati de Dezvoltare Economica (UDE). Un UDE este socotit ca produce venituri de 1.200 de euro si este calculat in functie de ce suprafata detine agricultorul si cu ce este cultivata, precum si de numarul si felul animalelor detinute. “Practic, din planul de afaceri, trebuie sa reiasa ca agricultorul poate sa traiasca, impreuna cu familia lui, din activitatea pe care o realizeaza si sa-i mai ramâna bani si pentru a putea achita eventualele imprumuturi”, ne-a precizat ing. Petrica Oita, seful CLCA Onesti. Proiectele pentru utilaje agricole se mai pot depune doar in luna octombrie.
Oportunitati pe banda rulanta
In afara de proiectele pentru utilaje, FEADR mai ofera o gramada de alte facilitati, cum ar fi acordarea de fonduri pentru modernizarea unitatilor de procesare (mori, laptarii, abatoare etc.), pentru care documentatia se poate depune si in luna august, precum si in octombrie. Pentru proiectele privind renovarea si dezvoltarea satelor, documentatiile pot fi depuse doar in octombrie. Alte oportunitati se vor ivi incepând de la 1 septembrie, cât se vor putea depune proiecte pentru agroturism (pensiuni turistice), pentru stabilirea tinerilor la sate sau pentru fermele de semisubzistenta (care detin intre doua si opt UDE-uri).
Proiectele se intocmesc cu sprijinul CLCA Onesti si se depun la Oficiul Judetean pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bacau. Inginerul Petrica Oita a anuntat ca toti agricultorii de pe Valea Trotusului pot apela la serviciile CLCA Onesti, chiar daca ei sunt arondati altor centre de consultanta agricola.
Gheorghe LEU