Insemnari de vacanta: Sicilia, Grecia, Insule (1)

A pleca – a muri putin; cineva a mai spus asta. Placerea calatoriei ne imputineaza fiinta; ne consuma, nu ne dam seama; platim, totul se plateste, ca sa spun o banalitate. Si totusi cautam acest consum de bine, de informatie pe un suport emotional trainic. Eu, unul, abia astept sa plec unde vad cu ochii; prefer Sudul, galagia, spectacolul strazii, culorile tari, vitrinele, manechinele vii pe plaja, lumina orbitoare, passegiata de noapte, aromele si, fireste, nu in ultimul rând, memoria culturala a locului; as spune, in primul rând incarcatura de viata a ansamblului; noi, astia, care venim peste urmele celor ce-au fost la temelie; hamesitii de noi insine, vanitosii internauti, hoardele de turisti, invadatorii tavernelor, turistii de-o saptamâna dupa un an de munca, slugile shoping-ului; suntem Marea Crapelnita planetara; devoram, maculam. Cerul e plin de avioane cu turisti, aeroporturile gem de bagaje, n-ai unde sa arunci un ac; suntem oare prea multi? Posibil, posibil, masura o dau si ambalajele; vor invada pamântul; oamenii grasi se inmultesc, o noua rasa, observa un ziar din Anglia pe prima pagina. O spusesem si eu intr-o carte; fenomenul e de nestapânit. Incontrolabil, ca viata. Peste simbolul bunastarii vestice al carei produs e grasimea, dezmatul culinar imbibat cu toxine cancerigene invizibile, cade totusi norocul imigratiei; saracii lumii vin peste noi, se vor inmulti cu noi conferind o noua vitalitate speciei occidentale decadente. Bunastarea trebuie temperata. Eliberarea de munca fizica creeaza monstri, giganti supraponderali, amprenta genetica se transmite urmasilor; desi tineri, acestia se misca greoi, ca elefantii; si totusi calatoresc spre Sudul canicular, in Sicilia, in Grecia, Insule, explorând tavernele, bistrourile in cautarea noilor experiente culinare. Partenonul Atenei devine un pretext gastronomic; urci Acropolele solar, orbitor, pe jos, pieptis uneori, atent sa nu te ratacesti de grup, sunt mii intr-o zi, muntele magic parând o capita al carei vârf e facut din indivizi din toate colturile lumii, se fac fotografii, ai fost si tu acolo desi nu prea intelegi despre ce e vorba si nici nu te intereseaza, istoria e o relicva, câte un englez sa japonez solitar cerceteaza totusi locul cu o carte in mâna, bravo, sunt cazuri atipice, adolescentii se gândesc la relatii, cuplurile de noapte sunt constituite, de aceea au si fugit de-acasa, primeza sexul liber, autocarele devin un fel de promisiuni ale placerilor, apoi multimile se pravalesc spre Plaka de la poalele Acropolei, cartierul tavernelor, e full, umbra, ventilatoarele imprastie o pulbere fina de apa racoritoare, vine berea rece si haleala; si GATA. Atena nu-i un oras curat, n-are cum, e haotic, violent, circulatia e vorace, stridenta, cu sensuri unice, Atena aduce a bazar oriental, marfa urca in strada pâna la primul etaj, Atena n-are stil, jumatate din populatia Greciei traieste la Atena si Pireu, un fel de oras unic, cât vezi cu ochii, nesfârsit, imbraca muntii cu alb, 4 milioane plus hoardele de turisti. Si chiar in mijloc, in vecinatatea pietei Omonia se afla ghetoul emigrantilor ilegali din Africa si tot Orientul, loc nesigur, drogati, alcoolici, un fel de jeg contemporan pe marmorele antichitatii.
Retinusem din Italia un hotel; era in inima neagra a ghetoului. Am platit. Am renuntat. Am cautat altul. L-am gasit. Internetul iti ofera doar informatia comerciala; avantajele. E asa si pe dincolo. Vino la noi, te vei simti bine. Minciuni. Ghetou. Dupa orele 20 e riscant sa te plimbi prin Atena. Luati taxiul spre hotel. Atena m-a dezamagit, prezentul ei e precar; un infern. Doar trecutul stralucit trebuie cautat; cei ce-l merita se vor bucura de el. Pentru neinitiati, Partenonul pare o butaforie, secventa unei superproductii americane din care spectatorii retin doar numele actorilor care au jucat in rolurile lui Platon, Socrate, Aristotel. Cam asa ceva. Noaptea reflectoarelor dau viata ruinelor; un decor artificial, de mucava. Grecia lui Pericle? O inventie hollywoodiana, divertismentul inghite totul; 8 Euro intrarea in istoria iluzorie, ireala – 30 meniul in Plaka.

Ovidiu GENARU