Cu câteva decenii in urma, pasiunea mea pentru turism m-a dus si in zona caucaziana a fostului URSS care desparte Europa de Asia. Am pastrat minunate amintiri despre inaltimile impresionante invaluite vesnic de zapezile scânteind in soare ale muntilor Caucaz. In caietul meu de impresii multe pagini erau consacrate si Rivierii caucaziene cu splendida salba de statiuni cu clima subtropicala desfasurate pe tarmul rasaritean al Marii Negre. Am fost impresionat si de vestigiile existente inca a unor vechi civilizatii din acea zona. Am retinut ca ma aflam pe urmele indraznetilor argonauti care infruntând furia valurilor marii au poposit pe tarmurile vechii Colhide in cautarea Lânei de aur. Cele mai vii amintiri le aveam despre Gruzia (actuala Georgie) a carei istorie a fost patata de amintirea lui Stalin, sângerosul gruzin, intemeietorul comunismului exportat in estul Europei, printre care figura si tara noastra.
Iata de ce, când la inceputul lunii iulie am citit in presa despre exploziile ce avusesera loc la granita dintre Georgia si regiunea separatista Abhazia, am avut presentimentul ca viitorul acelor regiuni se va bucura de liniste. Stiam ca in spatele Abhaziei se afla puternica Rusie condusa cu fermitate de Putin, care desi nu mai este comunist, reprezinta un conducator rus care nu a uitat de testamentul lasat urmasilor sai de tarul Petru cel Mare. Confirmarea a venit cu prilejul unor noi incidente explozive, amplificate si de aparitia in conflictul armat ce se profila, a celeilalte regiuni separatiste, Osetea de Sud. De precizat ca in perioada existentei fostului URSS, cele doua regiuni apartineau Republicii Gruzine, iar din punct de vedere strict juridic, cel putin, situatia se mentinea si dupa ce Gruzia a devenit independenta sub denumirea pe care a aparut harta lumii, Georgia, locuita de un popor harnic, curajos, mândru de independenta si libertatea pe care si-a cucerit-o. Dar, Rusia invocând sentimentele proruse ale locuitorilor celor doua regiuni, contestau drepturile fostei Gruzii asupra zonelor respective. Contestarea a capatat forma razboiului, declansat la 7 august când uriasa forta militara, cu tancuri, avioane si trupe din armata regulata, au invadat Georgia condusa de curajosul lor presedinte Saakavili, care a fost considerat chiar de conducatorii statelor prietene, ca un presedinte imprudent. Imprudent prin faptul ca a crezut in sprijinul concret al Uniunii Europene si mai ales a presedintelui american Bush. Naivitatea presedintelui georgian fusese manifestata si in România in timpul celui de- al Doilea Razboi Mondial, când Maniu si Bratianu au sperat si ei in acel „vin americanii”. Ce a urmat se cunoaste. Este adevarat ca formal, marele democratii ale lumii s-au alaturat cauzei Georgiei. Dar, aceasta nu i-a impiedicat pe rusii inarmati pâna in dinti cu arme moderne sa pârjoleasca pamântul Georgiei, sa ingrozeasca pe locuitorii acesteia de atrocitatile comise, de jafurile soldatilor rusi, care aminteau de acea celebra ramasa in amintirea multor români din generatia a 3-a, „davai ceas”, cu care soldatii sovietici, spre sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, uluisera pe românii pe care-i cotropisera, chipurile ca aliati.
Europa, trezita la realitate, a dat semnale de alarma, multi conducatori europeni, printre care si Sarcozi, presedintele Frantei care detine conducerea Uniunii Europene in aceasta perioada. De asemeni, si de peste ocean au fost emise un fel de amenintari contra Rusiei agresoare. Dar, evident, aceasta nu-si poate permite o rupere definitiva a relatiilor cu marea putere europeana, atâta timp cât amenintarea Iranului a devenit o obsesie a Americii. De asemeni, nici monopolul Moscovei nu poate fi ignorat in ceea ce priveste transportul hidrocarburilor de la Marea Caspica. La aceasta, se mai adauga si puterea armata a Rusiei. Mai nou, d-na Merchel a pus problema admiterii Georgiei in NATO si Uniunea Europeana. Dar aceasta ar reprezenta evident un pericol major pentru Rusia, prin amplasarea bazelor militare americano-europene in coasta zonei de sud a Rusiei. Un pericol si pentru intreaga lume, daca tinem seama de „performanta” la care au ajuns armele de distrugere in masa.
Situatia tulbure din regiune se mentine. In ciuda angajamentelor luate de Moscova se pare ca retragerea trupelor se lasa asteptata. Ba mai mult, in portul Poti rusii si-au permis capturarea unor vase americane ce participasera la niste manevre comune cu cele georgiene.
Sa speram ca vizita in tarile Marii Negre a presedintelui Traian Basescu va fi de bun augur in realizarea normalizarii situatiei dintr-o zona din care practic, face parte si România.
Av. Gh. DALBAN
