Să ne dăm cu cercul

Cu sau fără rezolvarea crizei imobiliare din SUA, neluând în calcul schimbarea Imnului naţional şi durându-mă în mijlocul străzii de scumpirile cerute de E.ON Gas, vreau să scriu despre omenie, despre caracter simplu şi curat al unora dintre noi. Spun al unora dintre noi, pentru că se vede treaba niciunul nu poate să afirme că este curat în faţa lui Dumnezeu. Prin urmare, am ajuns să cunosc oameni de afaceri extrem de bogaţi care, precum vameşul ăla din Biblie,Zaheu, dau jumătate din averea lor la săraci. Ştiu patroni care nu încheie vreun contract, nu semnează nimic, fără să nu se consulte cu duhovnicii lor. Mai sunt şi aceia care postesc ori de câte ori au de luat vreo decizie majoră, care priveşte soarta afacerii lor şi implicit a salariaţilor din subordine. Dar ce ne facem cu afaceriştii fără frică de Dumnezeu? Cu răii cunoscuţi de toată lumea care calcă omenia şi cinstea în picioare? Nu puţini la număr, aceşti lupi în blană de oaie muşină zilnic printre noi, fac şi desfac destinul judeţului şi se erijează în lideri de opinie, totdeauna cu dreptatea de partea lor. Cei din urmă(care nu vor fi niciodată cei dintâi- n.r.) au de partea lor politicul, singurul criteriu cerut pentru reuşita în afaceri. Dacă pe moment euforia câştigului le dă ghes să facă o cruce mare şi să zică în barbă un Tatăl Nostru, mai târziu, cele sfinte sunt complet date uitării, banul punând stăpânire în totalitate pe sufletul parvenitului. De aici apare interiorizarea sufletească, dispare omenia şi bunătatea, se instalează puţin câte puţin depresia, aşa încât patronul politician devine în timp o „legumă cu bani”, care trebuie să stea la coadă pentru a fi pusă în oala scenariilor diabolice. Asemenea specimene le cunoaştem cu toţii. Unii au încercat recent să ne înşele vigilenţa electorală, dar oamenii de bine, cinstiţi şi oneşti nu au făcut posibil acest lucru. Vorbim aşadar despre patronul dezumanizat, vândut pe de-a întregul celui rău, care încearcă să ne impună standarde de viaţă şi să ne creeze opinii despre cum trebuie să fim supuşi, umili şi ascultători.
La Bacău trăiesc, ca dealtfel în toată ţara, afaceriştii hârşiţi. Este vorba de ăia care au de toate, mai puţin crez în Divinitate. Este tagma patronilor ajunşi, pe picioarele lor, ce s-au scârbit de politicieni şi de care nu se poate atinge nimeni în ţara asta. Specia de mai sus a depăşit faza pionieratului în business şi gândeşte doar la nivel macro. Logic, exact ca în relaţia de tip feed-back, de data asta politicienii sunt la mâna celor pe care i-au propulsat cândva, iar deciziile majore în planul politic nu se iau fără consultarea „puşculiţelor intangibile”.
România nu a adus nimic nou în tipul de relaţii pe care l-am enumerat. Încuscririle şi cumetriile politice sunt vechi de când lumea. Ele au diferenţieri de la naţiune la naţiune, dar pe fond, problema este aceeaşi. Dar cum rămâne cu răspunsurile la întrebări de genul: cine ne conduce fraţilor? Dacă merită să ne conducă, ori când scăpăm odată de parveniţi? Rezultă de aici că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul, că ne merităm soarta şi conducătorii, şi că nu mai este nimic de făcut. Şi asta pentru alţi 4 ani de guvernare gen „pleacă-ai noştri, vin ai noştri”.
Florin NISTORESCU