A scăzut producţia industrială totală a judeţului

Chiar dacă ministrul de finanţe, Varujan Vosganian spune că economia românească merge cu motoarele la turaţie maximă, „de duduie”, datele statistice ce privesc economia judeţului Bacău vin să contrazică acest lucru. Potrivit statisticelor cuprinse în buletinul lunar al Direcţiei de Statistică Bacău, „ producţia industrială totală a judeţului, realizată în iunie 2008 a scăzut cu peste 8 procente, atât în serie brută cât şi în condiţiile comparabile din punct de vedere al numărului de zile lucrătoare, faţă de media anului trecut”. Aşa se face că în primul semestru din acest an, producţia industrială totală a crescut, faţă de perioada similară din anul 2007, cu mai puţin de 2 procente, lucru care ne îndreptăţeşte să credem că PIB-ul de aproape 9% declarat de Vosganian are în spate o vădită tentă politică, bună doar pentru campania electorală care se apropie. După buletinul „Infostat”, „în serie brută, pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi la industria bunurilor intermediare, în cea a bunurilor de folosinţă îndelungată, în industria energetică şi industria bunurilor de uz curent”. Pentru credibilitatea celor de mai sus, să notăm că în industria extractivă a hidrocarburilor şi serviciilor anexe a judeţului, faţă de primele 6 luni din 2007, s-a observat o scădere dramatică de producţie de peste 90 de procente. (F.N.)

Adauga un comentariu

*