Supermarket in curtea Universitatii

parcare-g-market.jpgRectorul Universitatii Bacau, prof. univ. dr. Valentin Nedeff, sustine ca doreste sa recupereze intregul partimoniu care l-a detinut, in urma cu ani buni, institutia pe care o conduce. El afirma ca miercuri vor incepe negocierile pentru recuperarea parcarii de la G’Market, teren care, conform spuselor sale, apartine Universitatii. „Sper sa avem rezultat pozitiv. In caz contrar, vom fi nevoiti sa rezolvam problema in instanta”, a declarat rectorul.

Conducerea Universitatii Bacau a decis sa recupereze toate spatiile si terenurile pe care le-a pierdut in decursul timpului. Acesta este motivul pentru care miercuri se vor duce negocieri pentru a câstiga cei 400 de metri patrati de teren pe care este amenajata parcarea din fata supermarketului G’Market. „Eu nu vreau sa invinovatesc pe fostii rectori care au condus inaintea mea. Recunosc totusi ca unii nu au stiut sa apere interesele Universitatii. Sunt spatii si terenuri, care, in mod normal, ne apartineau. Insa, le-au luat altii. In acest moment, Universitatea se dezvolta si aceste spatii si terenuri ne sunt utile. Trebuie sa le recuperam”, a declarat rectorul Nedeff (foto).

„Agroindustriala a muscat din terenul nostru”

Rectorul a mai spus ca intregul partimoniu pe care l-a detinut in trecut fosta Scoala de Partid a fost impartit, mai apoi, intre SC. Agroindustriala S.A si Universitatea Bacau. In urma cu ceva timp, G’Market a inchiriat o parte din spatiul de la Agroindustriala pentru realizarea constructiei supermarketului. Conform spuselor lui Nedeff, nu s-a respectat hotarul, astfel incât o bucata din terenul Universitatii a ajuns sub parcarea de la G’Market. „Conform expertilor nostri, Agroindustriala a mai muscat din terenul nostru, al Universitatii. Nu s-a respectat hotarul. Juristul Universitatii a inchis ochii si a tacut mâlc. Eu vreau sa fac ordine”, a spus Nedeff. „Când am venit la conducerea Universitatii multi au crezut ca ma lupt putin si imi trece. Dar, nu! Nu ma linistesc. Sper sa rezolv totul pe cale amiabila, ca nu vreau scandal. Sper sa avem rezultat pozitiv. In caz contrar, vom fi nevoiti sa rezolvam problema in instanta”, a adaugat acesta.

Patronatul Agroindustriala, in concediu

Desi rectorul Universitatii afirma ca miercuri se va intâlni cu sefii de la Agroindustriala pentru rezolvarea litigiului, acestia din urma nu au habar de intâlnire. „Sunt plecat in strainatate. Vorbiti cu directorul Florin Balan”, ne-a spus telefonic Dan Aizic, reprezentantul firmei. „Sunt in concediu. Vorbim când ma intorc”, a spus Florin Balan, directorul S.C. Agroindustriala. Am insistat sa ne spuna daca miercuri va veni la intâlnirea cu rectorul Universitatii pentru a rezolva problema parcarii de la G’Market. „Care miercuri? Din câte stiu eu, intâlnirea a avut loc miercurea trecuta. Nu am stiinta sa fie miercurea asta. Oricum, o sa cadem intr-un fel la pace. Nu cred ca vor fi probleme”, a dat asigurari, in cele din urma, directorul Balan.
Am incercat sa obtinem un punct de vedere si de la conducerea G’Market. „Noi nu stim despre ce este vorba. Sefii cei mari de la Bucuresti trebuie sa stie, dar in aceasta perioada ei nu pot fi contactati de presa. Asa ni s-a transmis”, a declarat Adrian Musunoiu, directorul G’Market Bacau.

Alte spatii in litigiu

Rectorul Valentin Nedeff a mai adaugat ca, pe lânga recuperarea parcarii din fata supermarketului mai doreste sa câstige si unul dintre caminele luate de armata, intrarea in corpul C si sala de sport din spatele corpului B. „In curtea Universitatii este un camin al armatei. Sper sa il recuperam si sa il transformam intr-un camin al studentilor familisti”, a mai adaugat acesta. (Olimpia FILIP)

Comentarii

  1. lasa ca pleaca singuri cei de la GIMA, ca e gol magazinul lor. clienti ioc.

Adauga un comentariu

*