Imprimatele cu regim silvic se schimbă peste trei zile

imprimate111.jpgPatronii firmelor care lucrează cu lemn au primit ultimatum din partea Inspectoratului Silvic şi de Vânătoare(ISV) de la Bacău. Asta după ce odată cu implementarea sistemului informatic de urmărire a materialului lemnos(SUMAL), până la 01.10.2008 trebuie retrase din circuit toate documentele de provenienţă şi transport al lemnului. Începând cu data de mai sus, spun reprezentanţii ISV, documentele vechi nu mai sunt valabile. Dar pentru procurarea noilor imprimate, statul, prin Ministerul de Finanţe şi Romsilva, nu a pierdut prilejul de a-şi întregi veniturile. Motiv pentru care cei aproape 500 de agenţi economici din sistem de a-şi plăti amenzile restante către ISV. După cum a declarat inspectorul şef, Mihai Florescu, „noile documente sunt cerute de Hotărârea de Guvern 996/2008 ce aprobă normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund. Am cerut fiecărei firme să întocmească un dosar ce cuprinde o cerere scrisă în care trebuie să precizeze tipurile de formulare cu regim special. Apoi, dosarul trebuie să mai conţină o copie legalizată a certificatului de înregistrare din Registrul Comerţului, o altă copie legalizată de pe autorizaţia de funcţionare(doar pentru ocoalele silvice- n.r.), atestatul de exploatare şi dovada achitării eventualelor contravenţii silvice necontestate. Nu trebuie să lipsească din aceste dosare împuternicirea pentru persoana care este delegată să ridice acordul dat de noi, borderoul documentelor cu regim special care au fost deja utilizate şi actul constitutiv al societăţii comerciale”, a completat Mihai Florea. (Florin NISTORESCU)

Adauga un comentariu

*