Ai caruta, ai parte

Civilizatia rurala autohtona continua sa ma mire. Nu are inca rival socio-demografic, in conditiile in care si orasele sunt tot creatia populatiei rurale stramutata la oras pe valul marii industrializari nationale de sorginte comunista. Carutele sunt inca la mare moda si mi-e teama ca utilizarea acestui mijloc de locomotie a devenit un ritual particular. Ieri, Crucea Rosie a distribuit celor mai amarâti dintre sinistratii de la Saucesti aragaze, frigidere si butelii, aduse la Bacau ca urmare a unui ajutor umanitar oferit de compania Ford. Imediat, un purcoi de vârstnici curiosi a luat cu asalt caminul cultural din comuna, devenit cartierul general al actiunii. Vociferari, proteste si un miros intepator de alcool de proasta calitate au insotit imparteala “odoarelor” de uz casnic. Din peisaj, nelipsita caruta. Trasa de un cal costeliv si balos, caruta transporta vreo trei frigidere si un aragaz. Mai inainte, la scoala din Saucesti, ajunsa depozit de materiale de constructii, doi sateni isi duceau caramizile si BCA-ul “guvernamentale” in carute. E lesne de observat, proprietarii de caruta intruchipeaza un soi de aristocratie de bodega capabila sa imprime, de una singura, un ritm anume societatii rurale indigene. Taranul român nu va renunta prea curând la acest exotism comun existentei sale la fel de comune. Fie ploaie, fie vânt caruta si calul sunt acolo, aproape. Dupa ce reglementarile rutiere de data recenta au exclus din traficul urban si interjudetean asemenea acareturi, ele si-au gasit refugiul in colbul satelor si catunelor patriei. Spusa din titlu nu-i gratuita. E mai mult decât atât, in conditiile in care oameni cu dare de mâna din viata satului evita sistematic sa renunte la acest artefact demn de evuri demult apuse. E si in aceasta obisnuinta de-a deplasa orice oricum, un simbol al neputintei generalizate in care inca se zbate o parte a Româmiei. Pentru ca, nu-i asa, cu automobilul nu-ti permiti luxul de a ajunge acolo unde te poarta copitele calului.
Lucian BOGDANEL