In urma semnalului de alarma tras recent de „Observator de Bacau” privind informarea populatiei asupra circulatiei trenurilor prin Gara Bacau, CFR pare sa-si fi amintit brusc de calatorii pe banii carora isi desfasoara activitatea. Asa cum am anuntat la inceputul lunii trecute, serviciul „Informatii CFR” al Garii Bacau nu mai poate fi apelat in reteaua Romtelecom (pe „fix”), ci doar pe un telefon mobil, la numarul 0788.036204. Informatia a devenit publica nu in urma vreunei informari din partea CFR, ci gratie unui demers al deputatului de Bacau Minodora Cliveti. Printr-un comunicat transmis luni, CFR a gasit de cuviinta sa-si informeze clientii despre cum pot afla informatii privind circulatia trenurilor prin statiile Comanesti si Onesti. Astfel, informatiile respective sunt disponibile la Comanesti la numarul de telefon mobil 0731.990883, iar la Onesti, la numarul de „fix” 0234.317211, ambele non-stop.
Alin LEANCA