Mintea lui Berca, intunecata de majorarile salariale

Chiar dacă guvernanţii încearcă pe toate căile să-i aducă acasă pe stranierii din Italia şi Spania, se vede treaba că la nivelul Executivului de la Bucureşti nu toată lumea vorbeşte aceeaşi limbă. Prezent la Bacău secretarul de stat cu competenţe în secretariatul general al Guvernului, Gabriel Berca, a calificat ca demagogice declaraţiile politicienilor din opoziţie, care spun că statul ar trebui să aibă programe coerente pentru atragerea forţei de muncă plecată în străinătate. Berca a amintit de iniţiativele preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a declarat de nenumărate ori că statul ar trebui să-i încurajeze financiar pe stranierii care doresc să se întoarcă. Probabil pe fondul „sindromului 50%” care a dat peste cap previziunile şi politicile de guvernare ale Partidului Naţional Liberal, Berca a caracterizat ca futuriste, imposibile chiar, iniţiativele social- democraţilor. „Domnul Geoană vine acum şi spune că ar trebui să-i stimulăm pe cei din-afară, dar nu precizează şi sursele de finanţare. E uşor să arăţi cu degetul fără să indici direcţia”, a spus Berca. Demnitarul probabil că a uitat de bursele de muncă organizate în Italia pe sute de mii de euro care s-au dovedit a fi un adevărat fiasco,şi nici nu a luat în calcul ce fac alţii. Este vorba despre iniţiativa guvernului spaniol care a pus în joc câte 20.000 de euro pentru românii care doresc de bună voie să revină în ţară. (Florin NISTORESCU)

Comentarii

  1. GRIGORE CHEAZIM a zis:

    da cand a fost luminoasa. la bacau desi era prefect statea drepti in fata
    liliputanului premar, de, era seful de partid. la bucuresti s-a facut tare-n gura da tot aiurea vorbeste.poate-i schimba lumea sa nu-i mai vedem.

Adauga un comentariu

*