Şedinţă maraton cu primarii din judeţ

Pentru că se apropie campania electorală şi doreşte să evite incidentele ce ţin de dreptul penal, prefectul Claudiu Şerban se va întâlni la sfârşitul acestei săptămâni cu toţi primarii din judeţ . Şedinţa va avea loc în incinta Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală(DADR) şi va începe la ora 10.00. După cum au precizat surse din Prefectura băcăuană, „pe ordinea de zi a şedinţei vor sta 7 teme de interes, dar de departe, cea mai importantă va fi organizarea alegerilor generale din 30 noiembrie 2008”. Prefectul a cerut pentru şedinţa de vineri 10.10.2008 şi rapoarte ce vizează stadiul aplicării legilor funciare în judeţ, o informare cu privire la situaţia autorizaţiilor de funcţionare şi pregătirea pentru iarnă a instituţiilor de învăţământ. Totodată, prefectul doreşte să cunoască stadiul de realizare a programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, ce măsuri au luat subordonaţii săi vizavi de intervenţiile în cazul incendiilor în sezonul rece şi care este stadiul pregătirilor pentru iarnă(nisip, sare, materiale antiderapante, etc – n.r.). Nu întâmplător, Claudiu Şerban a cerut DADR, ca la şedinţa de vineri să prezinte situaţia la zi în ceea ce priveşte derularea programului social pentru persoanele defavorizate(zahăr şi făină – n.r.) şi accesarea fondurilor structurale.(F.N.)

Adauga un comentariu

*