Cuib de prostitutie in centrul Bacaului

pensiune1.jpgO pensiune turistica din centrul Bacaului este locul unde prostituatele de pe centura orasului isi duc clientii. Patronul accepta inchirierea unei camere cu 25 de lei ora de “sedere” si garanteaza discretie totala.

“Hai, ca n-ai sa regreti! 25 de lei ora de sex normal si oral. Mai dai si o cafea la bariera. Am si hogeac. Ieftineala!”. Asa imbie prostituatele de pe soseaua de centura a Bacaului soferii care incetinesc viteza masinii si deschid din mers geamul.

Vestea ca la Bacau zeci de fete isi vând trupul intr-o pensiune din centrul orasului sub protectia proprietarului s-a impânzit rapid. Reporterii „Observator de Bacau” au vrut sa vada unde este si cum arata “hogeacul” si care este tariful total al “distractiei”. Adica pretul “serviciului”, plus “cazarea”. Asa ca pornim catre soseaua de la iesire din Bacau spre Onesti, dincolo de bariera. Luam cu noi o cunostinta din zona, un un tânar de 26 de ani, imbracat si tuns dupa ultima moda, care urma sa joace rolul barbatului doritor de o escapada. Ajungem. Fetele stau aliniate pe marginea soselei, la iesirea din oras. Omul nostru de legatura intra in vorba cu una dintre ele. “Hai, ca n-ai sa regreti. 25 de lei ora de sex normal si oral. Am si hogeac. Ieftineala!”, il imbie una dintre fete “echipata” cu blugi mulati si cu o geaca neagra scurta pâna deasupra taliei, care parea sa nu aiba mai mult de 22 de ani. Omul se arata interesat. “N-o sa-ti para rau! Daca nu ai camera, am eu! La pensiunea de lânga sala sporturilor”, spune fata. La câtiva metri, o alta de vreo 20 de ani, in fursa scurta si cizme lungi negre. “Hai, ia-ma cu tine! Alege-ma pe mine! Stiu sa fac de toate si peste tot! 25 de lei ora si dai si tu o cafea la bariera!”, tot incerca fata sa il convinga cu aceleasi cuvinte ca si precedenta. “Am cazare! Lânga sala sporturilor!”, a plusat ea “oferta”. Povestea se repeta de patru ori. Toate prostituatele au acelasi tarif, musai o cafea la bariera si “adapost” la pensiunea de lânga sala sporturilor.

Reducere pentru grup

Plecam, dar revenim mult dupa lasarea intunericului. De data asta pe aceeasi sosea de centura trei fete stau ciorchine. Omul nostru de legatura isi intra in rol. Prostituatele incep sa turuie rapid tot ce stiu sa faca, dar, de data asta, tariful este de zece ori mai mare, adica 150 de lei ora. Locatia este aceeasi: pensiunea turistica de lânga sala sporturilor. Tânarul de 26 de ani o face pe nehotarâtul si pare ca nu stie pe care sa aleaga. “Ia-ne pe toate trei si iti facem reducere la 100 de euro! N-o sa regreti!”, a spus ferm una dintre ele, care era imbracata toata in alb. Omul da sa plece cu promisiunea ca va reveni in mai putin de o ora cu banii in mâna, dar nu inainte de a solicita discretie totala. “Stai linistit! Noi ne stim de multa vreme cu proprietarul de la pensiune! In cheama Ioan Strat si ne facem mereu treaba la el acasa”, a dat asigurari fata in alb.

“Aici nu te gaseste nimeni”

“Pensiune turistica” este denumirea casei cu doua etaje, unde fetele ii duc pe mai toti clientii racolati. Este situata lânga sala sporturilor, politie, stadion si spitalul judetean. Adica, in centrul Bacaului. Vrem sa verificam daca lucrurile stau asa cum au spus prostituatele. Ajungem la pensiune. Usa e incuiata.Tânarul de 26 de ani suna la sonerie. Iese un barbat de aproximativ 60 de ani, masiv, ras in cap si nebarbierit. Tânarul ce isi intrase deja in rol spune ca ar vrea sa vorbeasca cu Ioan Strat, iar omul de 60 de ani confirma ca este chiar el. “Am o femeie! Vreau sa vin cu ea aici! Se poate?”, intreaba trimisul nostru. “Da! Am câteva camere libere! Platesti fie 25 de lei ora, fie 45 de lei ziua”, vine raspunsul lui Strat. Barbatul binevoitor incepe sa-i prezinte câteva camere la care se ajunge pe o usa din dos. Incaperile sunt mici si nu au alt mobilier decât doua paturi cu paturi vechi. “Am camere doar cu doua paturi si baie comuna. Curge doar apa rece”, a spus el. Trimisul nostru se arata multumit de conditii asa ca cei doi bat palma. “Si daca afla tata?! Are ceva afaceri in zona si il cunoaste multa lume!”, a zis amicul nostru. “Stai, omule, linistit! Aici nu te gaseste nimeni! Ce, crezi ca esti primul? Aici eu incui, eu descui usa! Stau doar eu cu nevasta!”, a afirmat cu convingere proprietarul. “Când ai de venit, suni la usa, ca in rest e incuiata”, a mai adaugat Strat.

„Nu le aduc eu! Vin ele singure!”

„Si ce daca inchiriez camere la prostituate? Doar nu le aduc eu. Vin ele singure. Eu nu stiu ce fac ele acolo! Doar nu le pot nici controla, nici opri! Dar, sincer stau stresat si cu nervii intinsi ca o sa vina intr-o zi politia. Mai câstig si eu un ban, doar nu fur si nici nu dau in cap la nimeni”, a afirmat Ioan Strat.

„Poate ne dati niste probe!”

„Cunosc acea pensiune, dar nu stiam ca acolo se practica prostitutia. Vom face verificari si daca se va confirma, vom lua masuri. Trebuie ca Politia sa colaboreze cu presa si sa ne ajutam in anchete. Poate ne dati chiar probe”, a declarat Narcisa Butnaru, purtator de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Politie Bacau.

Zece dosare penale

In primele noua luni ale acestui an, reprezentantii Politiei Bacau au intocmit zece dosare penale pentru infractiunea de prostitutie. Majoritatea fetelor au fost gasite la iesirea din Bacau spre Onesti. Pâna in acest moment nicio prostituata nu a fost condamnata.
(Olimpia FILIP)

Comentarii

  1. le rup pizda

  2. si eu ma fut acolo cu o tarfa

  3. au si nr d telefon alea?:D

Adauga un comentariu

*