Bacauancele care nasc gemeni sau tripleti ar putea beneficia in viitor de bani mai multi la indemnizatia de crestere a copilului pâna la vârsta de doi ani. Sub presiunea sociala, senatorii au adoptat un proiect de modificare a legislatiei in domeniu in sensul cresterii cuantumului indemnizatiei in functie de numarul copiilor. Astfel, indemnizatia ar putea fi in viitor 600 de lei pe luna pentru un copil, 800 pentru gemeni si 1000 pentru tripleti. Cresterea este insa insuficienta dat fiind precedentul juridic recent privind o mama de tripleti care a câstigat in instanta câte 600 de lei lunar pentru fiecare dintre copiii ei (adica 1800 de lei in total). Un alt proiect adoptat in acelasi timp de Senat prevede ca indemnizatia va fi acordata si mamelor care urmeaza cursuri de zi la facultate sau master. Potrivit normelor actuale, o mama poate primi indemnizatia doar daca, in ultimul an inainte de nastere, a realizat venituri impozabile sau a primit ajutor de somaj. Pentru a fi aplicate, cele doua proiecte trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor.
Alin LEANCA