Apel pentru ape la standarde europene

Integrarea europeana a apelor din Bazinul Hidrografic Siret a facut ieri obiectul unei noi dezbateri publice organizate de Directia Apelor Siret (DAS) din Bacau. Daca prima intâlnire a vizat problema poluarii apelor de catre activitatile industriale, a doua s-a referit la masurile pentru reducerea poluarii cauzate de agricultura. La eveniment au participat reprezentanti ai autoritatilor din sectoarele mediu si agricultura, ai fermelor zootehnice si comunelor din zone vulnerabile la poluarea cu nitrati proveniti din activitati agricole. „Directivele europene cer atingerea «starii bune» pentru toate corpurile de apa de suprafata si subterane pâna in anul 2015, scop in care este necesara elaborarea si implementarea unui program de masuri, in functie de rezultatele analizei de risc, pentru atingerea obiectivelor de mediu (parte dintr-un Plan de Management Bazinal)”, a explicat Irina Lucavetchi, director tehnic in cadrul DAS. Potrivit prezentarii DAS, poluarea apelor prin agricultura poate fi de tip punctiform (evacuarea apelor uzate de la ferme zootehnice) sau difuz (stocarea si imprastierea inadecvata a gunoiului de grajd, fertilizantilor chimici sau pesticidelor). Consecintele fenomenului sunt imposibilitatea utilizarii apei pentru baut, cresterea mortalitatii piscicole sau scaderea biodiversitatii acvatice.
Astfel, printre unitatile bacauane cu activitati zootehnice aflate pe lista cu masuri de baza pentru reducerea poluarii apelor se numara Suinprod Siret (ferma Ardeoani), Agroindustriala (ferma Racaciuni), Agricola International (Platourile Avicole Racova, Gârleni, Gheraiesti, Aviasan, Brad, Hemeiusi si Serbanesti), dar si Penitenciarul Bacau. De asemenea, pe lista zonelor vulnerabile la poluarea cu nitrati din surse agricole din Bazinul Hidrografic Siret figureaza comunele bacauane Blagesti, Caiuti, Cleja, Gârleni, Hemeiusi, Margineni, Racaciuni, Stefan cel Mare si Târgu Ocna.
Alin LEANCA

Adauga un comentariu

*